Bine v-am regăsit!

  În urmă cu câteva zile, când i-am sugerat lui Chris această temă, nu-mi imaginam că mare parte din media va aborda în aceste zile acest subiect. Dar, cum o dezbatere în plus, mai ales între prieteni, nu dăunează, daţi-mi voie să prezint şi eu câteva opinii.
  O primă idee pleacă de la o întrebare care din când în când îmi dă târcoale. Aceasta ar suna cam aşa: Oare omenirea, de-a lungul vremii şi vremurilor, a învăţat ceva din munţii de întelepciune care dacă s-ar aduna într-o singură bibliotecă probabil că n-ar avea loc în Palatul Parlamentului? Nu ştiu dacă s-ar putea răspunde cu certitudine acestui aspect, şi nici nu ştiu dacă mi-ar folosi la ceva acel adevăr. Însă părerea mea este că umanitatea a învăţat prea puţin, atât din sinteza evenimentelor negative cât şi a celor pozitive materializată în proverbe, zicători, maxime, etc. Fiindcă, în mod logic, dacă am fi învăţat mai mult sau suficient, am fi acţionat în consecinţă pentru eliminarea împrejurărilor ale căror consecinţe devin metafore în proverbele cu conotaţii negative şi invers. Iar toată această creaţie populară sau cultă nu s-ar fi amplificat continuu şi ne-am raporta astăzi la ea la ca la nişte relicve bune doar de studiat, dar fără implicaţii în viaţa concretă. Dar, după cum vedem, mereu suntem puşi în situaţia de a invoca un proverb sau altul, o cugetare sau un aforism.
  Cred că ar fi interesant de ştiut şi cum ne raportăm noi ca naţie la proverbe. Probabil că nu există o statistică, dar sigur cele cu conotaţii nu prea plăcute sunt mult mai multe. Şi ca un făcut, împinşi şi de realitatea cotidiană, cel mai des apelăm la ele, şi nu de puţine ori cu a anumită voluptate. Pe de altă parte, de multe ori mai ales în relaţiile cu străinii, avem o oarecare jenă să
prezentăm şi anumite trăsături pozitive ilustrate în proverbele româneşti, sau exagerăm hiprbolizând unele însuşiri.
  În fine, încerc să răspund la cele două întrebări sugerate de temă. Cred ca nouă, ca naţie ni se potrivesc, pe lângă multe altele, expresiile: Capul plecat sabia nu-l taie, şi (una răstălmăcită): Nu face astăzi dacă poţi lăsa pe mâine.
Personal cred că mi s-ar potrivi zicerea cu datul şi băgatul în traistă. Dar cred că aş fi prea aspru, ar fi o exagerare. În orice caz, o expresie care să ilustreze faptul că datorită unei reţineri excesive, sau a lipsei uneori a tupeului în sensul bun al cuvăntului, am ratat unele situaţii favorabile.
Noapte bună tuturor!

 Va salut. Foarte interesanta si placuta tema din aceasta seara. Eu as aborda-o putzin invers....
   Naravuri românesti care contrazic proverbele...tot românesti. Adica, românii se contrazic singuri. Voi incerca si cateva exemple, autentic romanesti.
   1.Omul sfinteste locul, cu o singura conditie: sa fie gospodar, cinstit si sa-si vada de viata lui fara sa îi încurce pe altii. Din pacate, unii romani îsi bat joc chiar de locul în care s-au nascut si în care traiesc si asta se vede cu ochiul liber.
   2. Cinstea nu se cumpara, nici nu se vinde....poate în alta parte, ca la noi cinstea se vinde pe câtiva arginti la nivel extins, doar nu degeaba coruptia a ajuns unde a ajuns
   3.La pomul laudat sa nu te duci cu sacul....nici macar la "frunza" doamnei Udrea care vrea sa-i pacaleasca pe turistii straini ca turism ca la noi nu mai este nicaieri...de aceea românii îsi petrec vacantele pe la greci si pe la turci, pe bani mai putini decât în România si sunt tratati cum se cuvine
   Si...apropo de asta: Tara arde si baba se piaptana...ca nici ministresa nu-i o juna, chiar daca e blonda...
   Am mai gasit un proverb românesc într-o carte: Urâtul se acopera, frumosul se arata....de aceea vedem atatea nuditati pe ecrane, inclusiv la stiri... Avem voie sa glumim ?
   Sper ca nu am produs vreo indispozitie cu exemplele mele malitioase....vorba proverbului (românesc) : la vreme de batrânete, manânci mere padurete. Mi se întâmpla si mie câteodata. Si, pentru pentru ca..."omul vine dar mai si pleaca", îmi iau ramas bun si va doresc tot binele si..."sa ne dea Dumnezeu mintea românului cea de pe urma" ...sper ca pe aceea înteleapta.
 

Buna seara dragilor,


Acum am reusit si eu sa ajung acasa. Sper ca si voi v-ati intors acasa cu bine si va incalziti cu o cana de ceai sau lapte fierbinte. Nu uitati sa puneti si niste miere, ca sa ne mai indulcim un pic :).
Am calatorit in cateva tari Europene in ultimii 4 ani cu ocazia unor proiecte pentru tineri si m-am "lovit" des de intrebarea : "Cum este Romania, cum sunt Romanii?". M-am entuziasmat de fiecare data povestind despre dealurile, campiile si muntii nostri, despre deshiderea la mare, despre satucurile noastre si in sfarsit despre locuitorii lor. Eu am crescut la tara si mi-a ramas un gust dulce in gura din serile cand ma culcam in fan cu o carte in mana si citeam la lumina conturata in argint a lunii. Si priveam asa cu dor spre un oras mare negru si indepartat, si plin de luminite. Insa, "Vesnicia s-a nascut la sat..."....

Si le povesteam (si astazi chiar) despre ospitalitatea romaneasca. Se zice ca "Buna primire e cea mai buna mancare". Imi amintesc ca intotdeauna de sarbatori mama se straduia sa isi primeasca musafirii cu cea mai buna mancare gatita si cu cea mai curata si frumos inmiresmata casa. Am observat acest lucru si la alti oameni la care mergeam.
Si le mai povesteam oamenilor despre umorul nostru: "

Umorul - patent românesc

E arma noastră din vecie,
Blazonul nostru ca popor,
Cum se iveşte-o tragedie,
Se lecuieşte cu umor.
(Gheorghe Popescu)


Si mai departe:
Umorul oltenesc
Umorul nostru strămoşesc
E autentic oltenesc.
Probabil că s-a revărsat
Din carul ce s-a răsturnat!
(Virgil Petcu)


Dupa cum ati observat prefer sa vad partea buna a lucrurilor. Asadar, "Cine vrea sa-i fie bine,
Sa ia viata-asa cum vine".
Lady D.

LA MULTI ANI ROMANILOR DE PRETUTINDENI!

Bine ai revenit in Paradis, draga Chris! (Prietenii stiu de ce)
Mie mi se pare binevenita Sarbatorirea Zilei Nationale pe data de 1 Decembrie..Eu o voi sarbatori in familie, alaturi de cei dragi,dar sunt aproape sigura de faptul ca va fi imbulzeala prin marile orase ale tarii pentru friptura si carnati sau la vizionarea jocurilor de artificii..Prin Cluj se simte o atmosfera placuta de sarbatoare, mijloacele de transport au arborate stegulete tricolore, prin magazine predomina deja parfumul Craciunului as putea spune, prin podoabe, braduti si colinde in surdina..Revenind la Ziua de 1 Decembrie, eu cred ca ar trebui sa ne mandrim ca suntem romani, sa ne cinstim Patria si Neamul, sa ne bucuram impreuna de aceasta zi care ne-a fost lasata mostenire de la stramosii nostri..
Numai bine tuturor!

sus

Dragi echipajisti,
Poate ca acest mesaj o sa va surprindă pe multi, pentru ca sinceră sa fiu,si pe mine mă surprinde,dar spun ceea ce simt in urma unui vis pe care l-am avut azi noapte si care mi s-a parut foarte real. Se zice ai grija ce-ti doresti că s-ar putea să ţi se indeplineasca, la mine a fost de multe ori zicala "Ai grija ce visezi ca s-ar putea sa ti se indeplineasca". Am visat că eram intr-o ţară pe care eu o am de multi ani in inimă. Simt ca îmi doresc să trăiesc acolo mult şi bine mai ales după visul de azi noapte, şi cred ca motivul este fuga de amintirile urîte şi experienţe nefericite de prea multe ori, care mi se derulează uneori şi care mă deprima rău în ultima vreme. Iubesc ţara mea, dar simt că nu m-am nascut cînd trebuie sau unde trebuie. Simt că lumea se înraieşte şi vrea să muşte din mine atunci cînd simte că sunt bine. Mă trag la vale cei invidioşi şi nu gasesc un sprijin.

LA MULŢI ANI TUTUROR şi scuzaţi-mi pesimismul.

sus

Constat aceeaşi confuzie care apare regulat la teme de genul ăsta: cea între ţară şi conducătorii ei. Înainte de '89 a fugit cineva din ţară din cauza climei sau reliefului? După '89 au plecat ca să schimbe atmosfera? ...poate n-ar fi rău să precizeze fiecare, sau să precizezi fiecăruia că a-ţi iubi ţara nu are nimic de-a face cu cei care o conduc.

sus

Salut Capitane si buna seara tuturor,

   Voi fi din nou scurt. Poate voi mai reveni daca voi avea timp. Legat de discutzia ta cu Gabriela, pe care o salut, cred sincer ca ziua de 1 Decembrie e o zi foarte bine aleasa ca cea mai mare sarbatoare natzionala. Faptul ca Ardealul a revenit la tzara mama a avut o importantza si un impact asupra Romaniei, in totalitatea ei, mult mai mare decat orice alta "anexare" teritoriala. Imaginatzi-va Romania fara Ardeal si, mai ales, fara cei care populeaza acest tzinut fabulos...Fara Cadrilater ne putem descurca, dar fara Ardeal unde am fi?
   Dupa cum nu mai putzin adevarat este ca eu as decreta ziua cand am pierdut Basarabia si Bucovina de nord, ca o zi de doliu natzional, in fiecare an. Si i-as "reingropa" in aceeasi zi pe fiecare din cei care au infaptuit-o...
    Iar patriot, dupa aceeasi parere personala, este acela care nu-si blameaza tzara nici sub tortura. Nu este nevoie sa scandezi lozinci sa fi un bun patriot. Potzi sa-tzi iubesti tzara cu gura inchisa. Si, mai ales, nu trebuie sa confunzi tzara cu cei care nu merita sa o populeze.
   Sunt departe, dar scriu, citesc si simt romaneste dupa foarte multzi ani de la plecarea din Transilvania. Iar steguletzul acela tricolor, de care pomenea Gabriela, trebuie sa fie nu in geam, nu pe noptiera, nu la gemuletzul de la pod, ci acolo, adanc, de unde nimeni nu-l poate scoate...
   Traiasca Romania, cei care merita sa traiasca in ea, si cei care o iubesc oriunde ar fi!

P.S. Sarutmana Mama Iulica

    Alexandrei, as vrea doar sa-i spun ca o felicit pentru ceea ce simte legat de Romania si o respect mult. Dar sa nu uite ca prietenul din Spania a facut pentru Romania si va mai face mult mai mult decat daca ar fi ramas acolo. Acest lucru este valabil si pentru mine. Sunt extrem de multi romani in afara tzarii care simt romaneste mult mai profund decat majoritatea celor care o populeaza Romania acum. Si o ajuta mai mult. Ca cetatzean universal. Se intoarce de cate ori poate in Romania, varsa lacrimi la mormintele celor dragi si se intoarce la statutul sau de cetatzean universal, iubitor de Romania si de tot ce e frumos in aceasta lume.
    Totusi, referindu-ma la Dan din Spania, inclin sa cred ca aspectul material a fost primordial in decizia de a ramane in Spania. Pe mine nu ma vetzi auzi spunand asemenea vorbe. Nu m-ati auzi niciodata laudandu-ma cu ce am facut pentru Romania sau romani. Sunt atatea lucruri frumoase de spus despre Romania si despre cei care merita sa ii duca faima mai departe. Iar amaraciunile tzine-le in tine. Nu-i amara pe altzii si mai mult.

Bogdan, California

sus

Buna seara Cpt. si echipajisti,

    Intotdeauna am sarbatorit 1 Decembrie si am simtit ca este Ziua Nationala a tarii noastre. Asta probabil pentru ca am fost obisnuita de mica sa sarbatoresc aceasta zi care a dat unitate si identitate tarii noastre. Pacat ca nu am cu cine o sarbatori in acest moment. Nu e nimeni de la noi langa mine, dar sunt sigura ca pot impartasi acest sentiment cu unii dintre voi. Mi-ar fi placut sa am niste mancare de-a noastra, dar nu ma poate nimeni opri sa ascult niste muzica de-a noastra, sa va ascult pe voi si sa am un pahar in cinstea noastra. Asadar, Sanatate! Nu sarbatoresc cu traditionala noastra tzuica sau palinca, insa beau un pahar de ceva si ma gandesc la noi. Asa as putea vorbi de toate neajunsurile tarii noastre si ale noastre ca cetateni, insa in aceasta zi nu doresc sa ma gandesc la asta. Eu nu locuiesc in Romania, insa nici aici unde locuiesc nu e Paradis: si aici sunt probleme in lumea medicala, si pe piata muncii, si cu caracterele si personalitatile oamenilor (mai mult sau mai putin) si asa mai departe.
    Eu va doresc sanatate si fie ca tara ne da sau nu ceva, sa nu uitati ca nici o tara nu ne va da totul. In fapt, mai mult conteaza atitudinea noastra. Prin asta nu am zis ca la noi acasa este perfect, insa macar sa ramanem oameni oriunde am fi.
O seara buna dragilor,
Lady D.

sus

Motto 1: "O familie fericita nu este altceva decat un rai timpuriu..."- George Bernad Shaw, critic, dramaturg si essay-ist irlandez, premiul Nobel pentru literatura 1925;

Motto 2: "Numeste-l clan, numeste-o retzea, numeste-l trib, numeste-o familie. Oricum ai numi-o, oricine ai fi, ai nevoie de una..."- Jane Howard, nuvelista engleza contemporana.

Salut prieteni, sarutmana Mama Iulica,

    Nici de data aceasta nu pot scrie mult. Sunt ocupat. Trebuie sa-mi intretzin...FAMILIA.
    Da, se spune ca familia tzi-o da Dumnezeu, iar tot Dumnezeu, ca sa-si ceara scuze pentru ce a facut, itzi da ... prietenii. Dar in familie poate fi liniste si armonie atata timp cat este in inimile membrilor ei, nu in carnea si sangele membrilor ei. Si sunt destule familii linistite dupa cum sunt si familii risipite, dezbinate, triste.
   Nancy Miltford, o alta nuvelista si autoare de biografii din Anglia, sec. XX, spunea: "Marele avataj al traiului in mijlocul unei familii mari este ca primesti o lectie timpurie despre nedreptatzile esentziale ale vietzii...". Fac aici o paranteza. Faptul ca dau detalii legate de viatza autorilor citatelor pe care le folosesc este doar pentru a oferi informatzie suplimentara pentru colegii mai tineri, mai ales. Cred sincer si in aspectul educativ al emisiunilor echipajului. Nu o fac sa arat cat de destept sau informat sunt.
    Unul din aspectele interesante al vietzii de familie este urmatorul. Cum, Doamne, baiatul pe care-l considerai nepotrivit sa se insoare cu fiica ta, poate fi tatal celui mai destept nepot din lume...?! Sau cum lucrurile care, fiind facute de copiii tai te enervau, dar tzi se par grozave cand sunt facute de nepotzii tai...?! Se pare ca dragostea adevarata in familie se propaga tot la a doua generatzie...
    Cu toate ca, si cu asta inchei, se spune ca cel mai bun lucru pe care un tata poate sa-l faca pentru copiii lui este sa o iubeasca pe...mama lor. Si fiind vorba despre tatzi, o definitzie f. adevarata a tatalui este urmatoarea: Un tata este cineva care tzine in portofel fotografiile copiilor, in compartimentele unde inainte tzinea...banii.
 

Noapte buna tuturor

sus

   Buna seara Prieteni . Exista o credinta din popor in care cei mai in varsta , considerau si traiau dupa principiul care spune ca barbatul este capul unei familii,insa femeia era, si este gatul. Dupa parerea mea , acest principiu de viata ar fii insusi secretul bunului mers intr-o casnicie .respectul pentru celalalt de langa tine , poate fii liantul ce tine in picioare o familie. Binenteles , pentru ca totul sa fie in practica asa cum am descris aici , e foarte necesara si importanta aceea compatibilitate ce ar trebui sa existe intre cei doi soti .Cu toate ca in zilele de azi , poate mai putine cazuri se pot lauda cu asa ceva , eu cred ca totusi exista inca perechi ce traiesc frumos si linistiti unul langa celalalt .
    Apoi mai exista si un alt aspect al problemei , anume acela ca intr-o familie , principiile de viata si conduita trebuie sa se raporteze si la acele principii crestinesti de viata , care daca ar fii respectate , atunci totul ar mege mai frumos si mai bine in aveea familie .Totul este sa credem si in as ceva .
Alaturat de opinia interlocutorului ce a vorbit adineaori, cu privire la lupta impotriva familiei , exista acest fenomen , chiar prin proastele emisiuni televizate pe unele posturi tv. unde denaturarea vietii conjugale , este la o mare moda de prezentare, mai cu seama tinerilor care privesc , lucru ce nu v-a duce la nimic bun si de folos intr-un cuplu de familie.


La baza căsniciei se impune să stea în permanenţă dragostea. A iubi înseamnă a-ţi găsi propria fericire în fericirea celui de lângă tine, dăruindu-i-te cu întreaga ta fiinţă. Bărbatul întregeşte femeia, iar femeia îşi încununează bărbatul. Familia întemeiată pe dragoste curată este “un colţ de Rai”, în care soţul şi soţia se bucură de această viaţă pământească şi îşi pregătesc împreună viaţa cea fericită pentru eternitate.

sus

Bună seara familiştilor şi nefamiliştilor,

   Valoarea familiei nu poate fi contestată într-o societate. Nici-o comunitate din lume nu a renunţat la această formă de afiliere şi de convieţuire indiferent în ce stadiu de civilizaţie se află. Chiar dacă lumea modernă şi ritmul economic au creat o oarecare distanţare de căsătorie, în principal din considerente economice, ea nu se manifestă la nivel extins şi majoritatea oamenilor aspiră spre construirea unei familii. Îşi întemeiază familii chiar şi cei din categoria celor "ciudaţi" sau nonconformişti: mă refer la gay, punk-işti, cei cu tatuaje sau alte categorii despre care nu ai crede că sunt atât de tradiţionalişti. Argumentele, cred eu, sunt convingătoare:
   - Familia asigură cadrul propice în primul rând pentru dezvoltarea normală şi pentru educaţia copiilor, pentru că orice copil se simte în siguranţă atunci când ştie că mama şi tata sunt alături de el şi au grijă să nu-i lipsească dragostea şi căldura căminului. Desigur, nu vorbesc de excepţiile regretabile. În orice familie normală copiii sunt factor de echilibru. Copiii sunt aceia care intervin prompt atunci când apar controverse între părinţi, şi de multe ori reuşesc să îndrepte lucrurile...cred că fiecare părinte este de acord cu asta.
   - Chiar dacă în timp, relaţia între parteneri se erodează şi se rodează tot rămâne un soi de afecţiune şi de respect între cei doi şi sentimentul că există cineva care nu te lasă la greu. Astfel, familia poate rezista, chiar şi în lipsa pasiunii, cu înţelepciune şi echilibru din partea amândurora. Şi dacă partenerii de viaţă înţeleg nevoia de libertate a celuilalt, cred că familia nu are de suferit... Poate sunt naivă şi idealistă, dar cred că mai există astfel de familii...
   Apropo de perechile care trăiesc frumos până la adânci bătrâneţi... în drumul meu spre servici şi spre casă întâlnesc foarte des, în special seara, o pereche în vârstă, absolut fermecatori, care îşi fac plimbarea zilnică ţinându-se de mână. Au nişte chipuri atât de senine încât nu te poţi abţine să nu le zâmbeşti...şi în seara asta i-am întâlnit. Aşa văd eu familia perfectă.

    Nu cred că e bine să pui inainte indoiala că...."dacă nu merge bine?!..." In felul acesta nu-ţi mai faci o familie nicicând. Eu şi soţul meu ne-am cunoscut pe 30 decembrie 1981 şi ne-am căsătorit pe 27 februarie 1982....anul viitor împlinim 30 de ani de căsnicie...şi nu ne-am bătut niciodata... A fost o loterie, nu? se pare că am câştigat...o familie...

În altă ordine de idei, nu mă opun formării de familii cu acte de către homosexuali, dar să nu li se permită să înfieze sau să crească copii. Deşi, unii îşi cresc proprii copii...

Vă doresc să fiţi fericiţi...oricum

sus

Salut! Se spune ca pentru fiecare dintre noi exista jumatatea perfecta, undeva prin lume, acea persoana speciala, cel mai bun prieten, cel care sa reprezinte totul pentru tine. Tuturor ne place sa credem ca intr-o buna zi, printul la care visam va sosi si ca vom trai o viata plina de fericire pana la adanci batraneti alaturi de el. Ce presupune o viata normala in doi: comunicarea, compromisurile, situatiile conflictuiale si ``dulcea impacare`` sunt ingredientele nelipsite din viata de cuplu.Dintre toate, comunicarea este cea mai importanta.Fiecare cuplu are modul sau de a se impaca dupa o cearta, de aceea fiecare relatie este unica in felul ei. O viata in doi presupune adaptarea si acceptarea reciproca a stilurilor de viata si de ce nu, asa cum am mai spus, si compromisuri.........Eu cred ca merita.

Druimi (o salut pe mama Iulica)

sus

Bună seara!
Am încercat pe durata primei ore să-mi răspund unor întrebări. Prima ar fi: care sunt verigile ce definesc o familie? Desigur, sunt multe, dar, poate cele mai importante ar fi afinitatea reciprocă (inclusiv atracţia fizică), comuniunea de idei, toleranţa, chiar şi compasiunea, toate acestea bazându-se pe o anume certitudine a realizării lor. Ei bine, de aici se naşte cealaltă întrebare. Care este evoluţia familiilor contemporane? Eu cred că dincolo de apariţia unor factori pertubatori diverşi cum ar fi banii, lungimea (sau scurtimea) unor fuste, calitatea unor implanturi, familia, în special cea restrânsă, va avea aceeaşi importanţă în orice societate, inclusiv în cea românească. Din păcate, cel puţin la noi, tinerele familii, existente dar şi cele posibil viitoare, sunt cel mai mult afectate de perspective incerte. Aici cred că putem găsi toate răspunsurile privind familia contemporană.

sus

Buna seara,

Sa mai zic si eu ceva?
Ei bine, m-am uitat la tema astazi cand eram la munca. Lucram cu un elev si la un moment dat ma trezesc spunand: "Auzi, pentru tine ce inseamna familia?". Copilul nu ezita mult si imi raspunde printr-un singur cuvant simplu: "Dragoste". Eu insist: "Si mai ce? Ce reprezinta familia?" - "Suport, legaturi puternice, cineva tot timpul acolo". - "Aha", spun eu, "dar cat de importanta este familia ta pentru tine?". -"Foarte" imi raspunde copilul. M-am mirat si am ramas pe ganduri. Incercam sa inteleg raspunsul copilului. Il stiam un copil nelinistit si ma asteptam sa nu imi raspunda deloc sau sa imi spuna ceva urat despre familie. De ce? Pentru ca stiam ca el este abuzat acasa. Chiar si asa insa, copilul se pare ca tot spera la dragostea adevarata a parintilor. Sau poate el crede ca acel abuz e dragoste. Poate el va creste mare si va urma acelasi exemplu de abuz in familia lui. Sper ca nu.

Nu stiu exact ce va face copilul acela cand va fi mare, insa eu stiu ca familia este foarte importanta in viata unui om, si vorbesc despre familia adevarata, nu una surogat, cineva pe care noi l-am numi familie. Eu nu am avut deloc suport din partea familiei si acum imi este destul de greu, mai ales felul cum reactionez la situatiile vietii. Dupa ce "m-am facut mare" a trebuit sa imi fiu mama si tata ca sa pot sa devin o persoana cat de cat functionabila in societate.

Sper ca parintii care ne asculta acum sa inteleaga ca toleranta, maturitatea lor, iubirea lor suportiva si invatatura sunt cuvinte esentiale care trebuie sa defineasca relatia parinte-copil.
Numai bine voua si familiilor voastre,

Lady D.

sus

Motto 1: "Timpul si spatiul sunt fragmente ale infinitului pentru a fi folosite de creaturi finite"- Henri Frederic Amiel, filosof elvetian de sorginte hughenota, sec. XIX.

Motto 2: "Va recomand sa avetzi grija ce facetzi cu minutele, pentru ca orele au grija singure de ele insele"- Earl of Chesterfield, politician englez, acelasi secol XIX, stra-stra nepotul Lordului de Chesterfild.

Sarutmana Doamnelor, Sarutmana Mama Iulica, salut prieteni,

Daca ati fost atentzi la Motto 2, va pot spune ca strabat o perioada in care nu-mi ajung minutele. Nu stiu cand se va termina. Sper ca destul de curand. Pana atunci nu pot nici macar sa va ascult. Doar atat mai vreau sa spun. Cel care a indraznit sa piarda o ora din timpul sau, nu a descoperit valoarea unei vietzi.
Timpul meu liber se rezuma tot la minute. Orele sunt pentru altzii de pe alte continente. Noroc ca atunci cand am avut asa ceva (timp liber) am incercat sa-l folosesc cat mai "destept" posibil.
Gata, am terminat pauza. Revin cand pot. Va imbratzisez,

Bogdan, California

sus

Buna! Spre deosebire de majoritatea oamenilor eu am foarte mult timp la dispozie, asta de cand m-am imbolnavit.Citesc, ascult muzica, am teancuri de reviste (din care nu ma aleg aproape cu nimic) dar imi lipseste ceva. Imi lipsesc oamenii cu care am fost obisnuita. Ies la plimbare, la cumparaturi unde ma-ntalnesc cu fosti colegi, fosti prieteni dar parca toata lumea este teribil de grabita, de plictisita, de absenta.Telefonul suna destul de rar iar cand sun eu, ma lovesc de aceasi raceala.Oare am uitat sa radem? Oare am uitat sa ne bucuram unii de altii?Am uitat sa intindem o mana la nevoie? Se spune ca rabdatorul chinez doreste sa dea lustrul final figurinelor de jad pe care le-a facut, le pune impreuna intr-un saculet de piele si le poarta cu sine pana ce frecandu-se  unele de altele, toate muchiile ascutite se tocesc. Este nevoie de multe lovituri, mult frecus al vietii de zi cu zi pana ce muchiile ascutite si urate ale caracterelor noastre se slefuiesc si devenim capabili sa reflectam frumusetea vietii, pe care altminteri nu am cunoaste-o niciodata.....
 

sus

Ma gandeam astazi ca suntem parca tarati in nebuna asta de lume... mereu alergam sa ne indeplinim toate indatoririle, stresati sa facem totul la termen, bine... si uitam de noi, iar atunci cand avem timp sa stam cu noi insine, ajungem sa vedem un gol care creste, gol lasat de neputinta de a creste ca om, de a umple sufletul cu ceva plin de substanta si brusc ni se pare ca rutina si ritmul alert ne tine feriti, feriti de noi insine si neputintele noastre si dorinta de a fi ca ceilalti pune stapanire iarasi pe noi si apoi incepem sa uitam de noi. Am uitat cum arata stelele, desi stau in zorilor si am o panorama minunata, insa vara asta abia am vazut cerul instelat.. eram prea ocupata sa fac de toate
 

sus

Buna seara,

Chris,

Fii bun, te rog, si da un forward mesajului acesta catre domnisoara sau doamna aceea care a ramas anonima si ti-a scris un mesaj despre viata ca fiind goala.

Vreau sa ii multumesc pentru mesaj. Mai jos este un poem foarte semnificativ care exista demult in lume si caruia nu i se cunoaste autorul.

Poate ai spune ca niste cuvinte nu inseamna nimic ai nu pot creea pentru tine un sens sa traiesti. Dar fiecare are un sens, un inteles, ceva de facut in viata- fie ca el apare mic si nesemnificativ. Trebuie doar sa il gasim.

Numai bine,

Lady D.


Dont't quit

When things go wrong, as they sometimes will,
When the road you're trudging seems all uphill,
When the funds are low and the debts are high,
And you want to smile, but you have to sigh,
When care is pressing you down a bit,
Rest, if you must, but don't you quit.
Life is queer with its twists and turns,
As every one of us sometimes learns,
And many a failure turns about,
When he might have won had he stuck it out;
Don't give up though the pace seems slow--
You may succeed with another blow.
Often the goal is nearer than,
It seems to a faint and faltering man,
Often the struggler has given up,
When he might have captured the victor's cup,
And he learned too late when the night slipped down,
How close he was to the golden crown.
Success is failure turned inside out--
The silver tint of the clouds of doubt,
And you never can tell how close you are,
It may be near when it seems so far,
So stick to the fight when you're hardest hit--
It's when things seem worst that you must not quit.
 

sus

Bună seara tuturor!
Este foarte adevărat că fiecare dintre noi are un anumit stil de viaţă, care de multe ori devine mecanic, stereotip, obositor şi plictisitor. Nu ştiu ce sfaturi aş putea să vă dau. Vă spun însă cu ce mă ocup în special în ultimul timp. Recitesc, dar cu o ţintă anume. Recitesc lucrările interzise (cenzurate) în perioada comunistă, încercând să înţeleg acum, după mai bine de două decenii de ce şi cum. Ei bine, pe lângă faptul că am parcurs nişte pasaje care-mi păreau acum total necunoscute, am reuşit să-mi formulez o oarecare opinie în raport cu cenzura de odinioară. Pot afirma, cu exemple concrete în acest sens, că au fost lucrări cenzurate (interzise) în mod cu totul arbitrar, iar altele, care, după principiile conducerii din acele vremuri, ar fi trebuit interzise, au apărut în tiraje generoase. Ca urmare trag concluzia că totul a fost un teatru ieftin. Poate următorul exemplu este mai convingător. Unui apreciat scriitor contemporan, stabilit astăzi în Franţa, i se interzice un roman. Dar, foarte interesant, simultan este numit redactor şef al unei publicaţii importante şi "ales" vicepreşedinte al unei Uniuni de creaţie.
Poate încercaţi şi voi un asemenea exerciţiu. Nu pot încheia fără a spune că aştept încă cu mare nerăbdare literatura de sertar a acelor vremuri.
Vă doresc o noapte liniştită!

sus

Buna seara si La multi ani, Radio Romania!

Am mai discutat acest subiect in urma cu cativa ani, dar cred ca el e bine venit oricand sa fie adus in discutie..Spuneam ca acea mica sau mare cutie din care pot razbate atatea sunete si cuvinte pare una magica, minunata chiar. Daca nu ma insel, chiar si Radio BBC isi celebreaza aniversarea in aceste zile. Cert e ca radioul este foarte ascultat, de la statiile de autobuz pana la serviciu sau in magazine. Parca mai usor trece timpul atunci cand ai o activitate si asculti radioul. El nu solicita atat de mult atentia si nu dauneaza sanatatii (daca nu e ascultat la volum prea tare). Tudor Chirila de la formatia Vama are o piesa celebra care suna cam asa: "La radio../Vreau sa ajung la radio, s-auda o tara-ntreaga cine-s eu cu adevarat", dorinta care i s-a indeplinit..
Cam atat, sper sa auzim numai de bine, la radio!

Cu bine, Ramona,
Cluj

sus

Radioul pentru mine este o poarta deschisa catre semeni meii, cetateni romani de pretutindeni, fratii mei, catre provincia unde am crescut si m-am format ca om inainte sa ma stabilesc aici in Spania. In acelasi timp este un hobby, o desfatare, o alinare in departarea strainatatii, o voce placuta cu un caracter foarte frumos si profesionalism, un personaj care este de aceeasi parere, in general, cu noi toti, cei tacuti si multi.. Va multumesc ca existati!
 

Iulia Chende:
Radio-ul...mijloc de comunicare directa auditiva, de testare a propriei iubiri si constiinte in glasul celor de langa noi...mijloc de stimulare emotionala si receptare a vibratiei vietii...viata vibreaza prin cei doi receptori, capitan de echipaj si auditoriu,iar emotiile sunt stimulate prin timbrul vocilor, prin caldura cuvantului, prin esenta continutului dar mai ales prin ridicarea la un alt nivel pozitiv prin cele comunicate. am intalnit o persoana care neputandu-se deplasa, traia cu ajutorul comunicarii prin radio. Tv nu putea folosi pt nervii optici, dar auditiv era sursa de caldura spirituala pentru icoana sufletului ei
concluzie...radioul.....esential in momente esentiale.

sus

Buna seara tuturor,
Ma grabesc sa aud niste ganduri. S-ar putea sa nu fiu clara, si atunci va cer iertare. Am cunoscut radioul ca o cutie plina de voci.
Daca invarteam de un buton, spre surprinderea mea, vocile erau de toate felurile si spuneau de toate felurile. Uneori degetele opreau butonul unde auzeam voci pe muzica. Mai demult, cand nu aveam nimic altceva decat radioul Muzica din cutia aceea cu o atena stirba lipita intr-o parte Mi-a luminat si mi-a alinat sufletul. M-a incalzit, m-a mangaiat si mi-a dat motivatia sa merg. Mai departe.
Cutia aceea trimitea copilului de altadata vise si o idee importanta:
«Nu esti singura. Sunt acolo oameni, sunt o gramada. Sunt acolo oameni buni in spatele vocilor.. »
Muzica radioului mi-a fost sfetnic bun, si m-a salvat intotdeauna de frica tacerii si a (prea) linistii din jur. Astazi…nu mai ascult voci din cutie, insa inca imi mai miroase a casetofon vechi. Ascult radio dintr-un ecran. Dar mai putin conteaza. Ceea ce acum conteaza e ca unii oameni din spatele microfonului au un dar de a-ti patrunde in suflet.
Si vocea omului de radio devine alinare, alintare, te insoteste de dimineata si te pregateste pentru...te pregateste pentru somn…
E mereu acolo, si imi vine mai usor sa fiu in lume.

Seara buna !
Lady D.

sus

Buna seara tuturor!
Interesant subiect! Eu sunt de parere ca in ziua de azi trebuie sa vezi jumatatea plina a paharului si chiar sa fii putin dus cu pluta ca sa te poti adapta la lumea in care traim...
Vorbind serios, cred ca, intr-adevar, societatea contemporana are mari probleme de confruntat pe planurile personale si cele ale carierei..Numai amintind de esecul monstruos de la bacalaureat, cred ca am spus totul..In fine, nu sunt convinsa de faptul ca lucrurile se vor indrepta cat de curand, dar raman cu speranta ca vom trece de toate hopurile vietii cu bine.
Inchei aici cu salutul capitanului nostru din toate serile de Echipaj, sa auzim numai de bine!

P.S. Oare ce o fi cu Feri bacsi, de nu il mai auzim in Echipaj?
Cu bine, Ramona
sus

Bun regăsit tuturor...minunat ce spune doamna Hompot !

Nu..nu vreau să blamez lumea, viaţa şi tot ce ne înconjoară. Eu cu fiecare zi ce trece îmi întăresc convingerea că lumea ne-o construim singuri şi tot singuri hotărâm dacă luăm ceea ce este bun sau ne încăpăţânăm să căutăm toate defectele de pe lume. Sigur, nimic nu e perfect, există injustiţie şi suferinţă reale, nu toţi oamenii sunt nişte îngeri şi ne lovim la tot pasul de răutate, invidie şi ne-prietenie dar nu ne obligă nimeni să ne înconjurăm de astfel de specimene şi cred că toţi cautăm să ne întovărăşim cu aceia alături de care ne simţim bine şi cu care putem comunica sincer, fără resentimente şi reţineri. Cât priveşte încrederea în semenii noştri, depinde ce aşteaptă fiecare de la celălalt...oamenii de încredere sunt puţini şi nu se dezmint niciodată. Pe ceilalţi, îi luăm aşa cum sunt şi nu aşteptăm nimic de la ei. Foarte înţelept şi inspirat spus, "lipsesc cărările dintre vecini"...aşa e, vremurile s-au schimbat, şi noi odată cu ele sau...poate că ar trebui să ne schimbăm.
Sincer, eu nu aştept prea multe de la lume şi nu cer nimic lumii. Dacă pot să contribui cumva la mai binele societăţii şi dacă contribuţia mea foloseşte cuiva, o fac cu plăcere, dacă nu, nu are rost să ne irosim timpul...
Cum putem rămâne întregi la minte ?? Răspunsul se află pe site-ul "echipajului de noapte", în citatul propus de Richard: "Viaţa este ca o oglindă: dacă zâmbesc, oglinda îmi întoarce zâmbetul. Atitudinea pe care o am în faţa vieţii este aceeaşi pe care viaţa o va lua faţă de mine."...Aşadar, să ne privim mai des în oglindă, să ne placă ceea ce vedem şi să-i tratăm cu înţelegere pe ceilalţi, fără a aştepta ceva în schimb. Dar, mai ales, să fim sinceri cu noi şi cu ceilalţi....
Să fiţi bine şi sănătoşi!

Fără ipocrizie,
Gaby

sus

Hi, Chris

Nu ţi-ai pierdut (încă) minţile, fii liniştit...

Că „ceva” nu e în regulă cu tot ce se întâmplă în jurul nostru, asta o ştim cu toţii, doar că nu prea ne place să recunoaştem acest lucru sau dacă o facem, o facem destul de umil...de ... cu capu’ plecat, nu avem curaj şi ne lipseşte coloana vertebrală pentru a putea şi a avea dorinţa să vorbim despre „cuvântul ce rosteşte adevărul”.

 „Nimeni nu-şi mai ţine cuvântul dat, oamenii îşi fac rău intenţionat unii altora, chiar dacă n-au nimic de câştigat din asta, se ignoră suferind apoi ei înşişi, nimeni nu mai zâmbeşte şi mai toţi, daca îi întrebi într-o clipă a lor de sinceritate, vor spune că au vieţi mizerabile”.

Dă-mi voie să te contrazic!!!

Offf, Chris, cum să te fac să-ţi deschizi odată ochii? Cum să te fac să priveşti „altfel” frunzele căzute în toamna asta târzie..., cum să fac să îţi arăt că suferinţa face parte din  viaţă, la fel ca şi ignoranţa, răutatea, ura, nesimţirea, minciuna...cum să te fac să  zâmbeşti...???

Totul până la urmă se rezumă la CUM şi CÂT anume laşi din toate acestea să ţi se strecoare în suflet. Dacă o iei la modul categoric şi iremediabil,...atunci eşti pierdut.

Cred că îţi lipseşte un lucru esenţial. DRAGOSTEA. Ai atât de multă DRAGOSTE de oferit şi de primit...Fă ceva! Ieşi din cochilie şi umple-ţi mintea şi viaţa cu lucruri frumoase. Există. Nu-mi spune că nu le vezi....Am să te contrazic de fiecare dată!!!

Da, trăim într-o lume nebună, nebună, nebună...dar de fericire, de dragoste... Asta simt eu. Şi nimeni nu mă va face să mă întorc vreodată în cochilia în care am trăit ... irosindu-mi atâta timp din viaţă.

Carmen

sus

Cred ca daca realizezi ca esti intr-o stare de tristete care nu-ti convine e foarte important sa te hotarasti sa schimbi ceva... poti sa incepi sa faci lucruri care-ti plac, sa-i provoci pe cei din jurul tau la o iesire/poveste (desi si aici poti intalni rezistenta deoarece nu toata lumea are timp), sa fii dispus sa dai cat de mult celorlalti (atentie, timp, ...) si sa nu astepti prea multe de la ei... oricum pe cei din jur nu ai cum sa-i schimbi.

sus

sus

 uite ca sa sparg gheata incep cu un prim vis. Eram intr-o zona cunoscuta din apropierea sibiului,pe un deal mai precis cu o parte din familie, nu mai stiu exact cu cati membri, insa stiu ca dintr-o data de la baza dealului se ridica lava vulcanica, care se urca spre noi si era cat pe ce sa ne inghita, si stiu ca vroiam sa cred ca e un vis si incercam sa ma trezesc si am reusit inainte de a ne ajunge lava...evident eram f speriata
-  eu visam ca nu pot striga
-  trebuia sa strig, si nu auzeam sunete
-  ei fiibnd?
-  the rest
-  ?
echipajuldenoapte: prietenii stiu cine..
-  ok, da-mi un contact al lor sa ii i intrb
echipajuldenoapte: hahahha
echipajuldenoapte: www.mafia.org
echipajuldenoapte:
-  ce-mi place
-  piesa
echipajuldenoapte: daaaaaaaaaaa
-  am o sugestie
-  ai time?
-  de la hans zimmer?
-  ca e din inception
echipajuldenoapte: nu
-  si ar merge
-  ah
echipajuldenoapte: stiu, am acasa
-  pacat
-  era chiar pe tema
-  asta e alta varianta a lui john's walk
-  cea dinainte nu
-  ?
echipajuldenoapte: dada
echipajuldenoapte: asta
-  ASTA Da, insa era una numa pian
echipajuldenoapte: asa este
-  am mai visat o data un vis deosebit de interesant, pe care l-am inteles f bine cand m-am trezit. Eram in casa la mine, si simteam ca ma sufoc, nu mai aveam aer deloc, asa ca am iesit pe geam, sa iau aer, si am luat aer. Era un aer senzational de curat, si puternic, de noapte. Explicatia? eu dormisem cu plapuma peste cap, si nu mai aveam aer, asa ca atunci cand mi-am descoperit fata, eu eram in visul meu la geam, luand acel aer curat de seara
 

sus

Buna seara voua dragilor,

« Mi-e dor de un vis »…spunea Stefan Octavian Iosif :

« Visez...iar visurile pier
Curand, ca flori de bruma atinse,
Iar visul meu din urma stins e...
Cu brate-ntinse-n gol si-nvinse,
Drag vis de ieri, in van te cer!

Poezia, visul (din timpul noptii), si o sticla de vin…..

Intr-o cronica literara- Poezia ca vis, visul ca poezie de Gheorghe Grigurcu (despre poeta si eseista Simona Popescu)- din Romania Literara, citeam ca « "Visul (structura visului) poate intra si el în combinatii care sa-l faca veridic, egal cu actele diurne în cunoasterea existentei umane. Asadar visul ! […] "vîrstele comportamentale" si "diacronia devenita sincronie" si "muzeul viu" al formelor si "translatia între stimuli" si modificarea relatiei dintre exterioritate si interioritate si "poliperspectiva", "simultaneitatea", "instantaneitatea" si sinteza feluritelor (i)realitati nu sînt decît trasaturi ale fenomenologiei onirice. Visul, acea cale regala pentru cunoasterea sufletului, dupa spusele lui Freud e resimtit (intuit) ca arhetip al poeziei. Ni s-ar putea obiecta: visul e absolut spontan, ergo inform, ergo scapînd oricarei finalitati, inclusiv celei estetice. Iata ce spune în aceasta privinta C.G. Jung: "Visul, ca orice proces viu, nu este doar o înlantuire cauzala, ci si un proces orientat spre o finalitate... Se pot cere, ca atare, visului care este o autodescriere a procesului vietii psihice - indicatii asupra cauzelor obiective ale vietii psihice si asupra tendintelor obiective ale acesteia" (L’âme et la vie, Paris, 1963). Prin urmare tarîmul fantasmagoric al visului nu exclude o cauzalitate, o finalitate, o dinamica obiectiva a psihicului.
……………………………………………………………………………………Una din figurile simptomatice ale visului e trecerea spre altceva, devenirea prin alteritate. Nu doar necunoscuta siesi, scapînd initiativei personale, dar si transformîndu-se în altcineva, poeta, Simona Popescu, realizeaza un epic enigmatic prin multiplicarea de sine. Fiinta i se preface într-o suita de fapturi umane sau animaliere: "În visul tau nu esti stapîn tu-cel-stiut-de-tine/ ci tu-acela-despre-care-nici-nu-stii./ În visul altora e si mai si...(...) În mintea mamei îmi tot fac bagaje./ În mintea lui iubita sînt peste mare/ cu fulgi în loc de solzi/ alene fîlfîind în aer (un fel de înger?)" (Zi) […]. "Fiecare vis, afirma Adler, tinde sa creeze ambianta cea mai favorabila unui scop îndepartat". Sau cum spune, atît de penetrant, Simona Popescu: "Visul e o clipa de aducere aminte din trecut si din viitor".

…de cele mai multe ori visam noaptea din cauza dorintelor, aspiratiilor, grijilor, supararilor, tristetilor. Uneori, visul este o forma de descarcare a energiei negative acumulate in timpul zilei, si poate ca atunci se numeste cosmar. De multe ori visele par irationale si fara sens, insa daca le-am analiza mai atent, poate ne-am da seama ca fiecare element simbolizeaza ceva, ceva pentru fiecare in parte, in functie de experienta lui.
Uneori dorim sa ni se intample ceva cat mai repede si nu mai avem rabdare, si atunci se -indeplineste in vis...si suntem norocosi daca ni-l amintim. Sunt intr-adevar mai multe faze ale somnului, iar daca ne trezim dupa o anumita faza atunci nu mai suntem constienti de ceea ce am visat cand ne trezim cu adevarat…
Cand eram mica si speriata de profesorii mei de scoala generala visam intotdeauna ca a trecut vacanta…si nu am reusit sa imi termin temele, teama pe care o simteam in vis nu poate fi descrisa. Cand ma trezeam eram atat de bucuroasa ca realitatea era alta…
Tot atunci cand eram mica aveam numai vise legate de moarte, aceleasi vise care s-au repetat ani de zile, insa da, nu va speriati, nu a mea…mai tarziu cand viata nu m-a mai speriat (atat de tare) acele cosmaruri au incetat J.
In ultima vreme am devenit un « heavy sleeper », si dorm atat de adanc incat se poate ca visez, dar nu imi amintesc nimic…
Am avut si un vis pe care nu mi l-am explicat pana acum, un vis din categoria premonitiilor. Nu e frumos ca sa vi-l povestesc, dar, da, a fost posibil. Am visat-o pe una dintre rudele mele moarta, cu toata detaliile. Si mai tarziu in cursul saptamanii asa a fost.
Sper ca nu v-am lasat cu atat de amar gust in gura.

Sunt si vise frumoase in timpul noptii…sunt sigura, insa chiar daca nu sunt, sa nu uitam : cred ca ele ne ajuta sa ne pastram sanatosi !
Ei bine. Noapte buna si…vise frumoase si placute ?!

Lady D.

sus

VISE SCURTE DE TOT

Motto 1: "Un visator este acela care-si gaseste calea la lumina lunii, iar pedeapsa este ca vede rasaritul inaintea tuturor..."- Oscar Wilde, poet si scriitor irlandez, sec. XIX.
Motto 2: "In vis, omul poate fi un geniu..."- Akira Kurosawa, regizor si producator de film japonez, sec. XX.

Incep sa visez ca intr-o zi ma voi putea intoarce printre cei mai activi echipajisti. Nu mai este mult.
Si tot legat de vise, ce mai vreau sa spun? Cea mai buna cale de a face ca visele tale sa devina realitate este sa te...trezesti.
Va salut pe toti. Sarutmana Mama Iulica,

Bogdan, California


sus

   Buna seara, interesant este ca si eu la randul meu, prima data, m-am gandit la un cosmar din copilarieInsa in cazul meu a fost un cosmar dragut. Am coborat in beciul bunicii unde usa de intrare se inchisese. Colac peste pupaza, au aparut cativa stafii parca din nicaieri. Eram speriat..imi era groaza. Dar am ajuns sa ma imprietenesc cu aceste stafii..si m-am trezit cu zambetul pe buze
   Freud mai spune despre vise ca sunt protectorul somnului. Starile emotionale tulburate din timpul zilei sau in timpul somnului isi vor gasi expresie in halucinatia visului. In loc sa ne trezim ca avem de mers la baie - vom halucina ceva legat de asta - poate chiar faptul ca ne-am dus la baie. Suparararea de la locul de munca care ar agita somnul - se va exprima intr-un vis conferindu-i omului un somn mai linistit.
   Astfel sa fim fericiti daca reusim sa visam chiar daca este un cosmar. Cel putin daca visam inseamna ca dormim iar somnul e cel mai important pt sanatatea umana.
 

sus

  Dupa multe luni de absenta,timp in care nu am putut ascuta echipajul de noapte,deoarece in manastire nu era radio si nici internet,am ajuns sa pot asculta din nou acest post si sa ma bucur impreuna cu voi de cei 6 ani impliniti la radio cluj.Va doresc din tot sufletul " LA MULTI ANI !" si la cat mai multe emisiuni bune ca cea din aceasta seara.Pot sa-ti spun ca acest sentiment de deja vu l-am avut de nenumarate ori.Treceam prin anumite locuri si aveam impresia ca am mai fost pe acolo sau se intampla sa visez anumite lucruri care apoi se intamplau si in realitate.Nu le-am discutat cu nimeni pentru a nu ma crede bolnava pshic.Nu vreau sa citesti pe post ce ti-am scris dar pentru Doina din Michigan transmite o melodie din partea mea. O seara placuta.

   Buna seara, nu as putea spune ca am avut experienta deja-vu-ului in toata puterea si frumusetea ei. Astfel imi este putin greu sa vorbesc despre asta. Este greu sa vorbesti despre ceva ce nu ai trait. Ma gandesc totusi ca experienta "noua" din sentimentul de deja vu, nu este chiar noua. Probabil doar noi am uitat niste detalii importante, din diverse motive - insa emotia din trecut a ramas vie. Sau poate doar noi facem o asemanare falsa intre experienta "noua" si o experienta trecuta. Mi-ar placea sa am o astfel de experienta. M-ar provoca s-o dezleg, s-o inteleg.

sus

   Bună seara tuturor!
   Făcând şi eu parte din procentajul de peste 70, al celor care statistic au declarat că au trăit cel puţin o dată fenomenul Déjà vu, am încercat, nu din interes ştiinţific ci doar din curiozitate, să-i găsesc o explicaţie.   Evident, nu am reuşit, cum de altfel nu au reuşit nici specialiştii în domeniu. Desigur, am citit diverse teorii, printre care cea referitoare la reîncarnare, cea despre unele afecţiuni psihice (în special epilepsia), teoria despre întoarcerea în timp, etc. Eu cred cred că cea mai apropiată de realitate (dacă putem vorbi aici de aşa ceva)  este cea a percepţiei divizate, demonstrată într-o bună măsură experimental. Pe scurt, aceasta evidenţiază faptul că în anumite momente şi împrejurări, receptăm anumite imagini, sunete sau acţiuni dar fără a le conştientiza. Ca urmare creierul le înmagazinează, iar când apar situaţii identice sau asemănătoare, prin actualizarea şi conştientizarea acelor întâmplări, fapte şi imagini, avem senzaţia de Déjà vu. Fenomenul are şi un revers. Nu vi s-a întâmplat de pildă să căutaţi cu vederea un obiect de pe masa de lucru şi să nu-l găsiti? V-aţi întors, aţi făcut 2-3 paşi, aţi revenit şi minune, obiectul era chiar sub ochii voştri.
Dacă vă interesează, am si eu o ipoteză, care însă e contrazisă de psihologi, dar după opinia mea cu argumente superficiale. Eu cred cu tărie că acest fenomen nu este altceva decât o materializare a visurilor. Mă refer la cele din timpul somnului. Este evident că acestea sunt legate de anumite dorinţe, idealuri, preocupări, proiecte, etc. După cum la fel de adevărat este că în momentul în care ne trezim, le uităm total sau reţinem doar crâmpeie confuze şi amestecate. Iar când se întâmplă ca măcar parţial ceea ce cândva am visat şi depozitat neinventariat în memorie să se întâmle, avem senzaţia de retrăire a unor evenimente. Poate şi de aceea se spune Dacă-ţi doreşti cu adevărat, s-ar putea să ţi se întâmple.
                                                                                                                                                  Noapte bună şi visaţi frumos!
P.S. (glumă): Nu crezi că în contextul temei era mai potivit să ne revedem pe 15 la Restaurantul Déjà vu?

sus

sus

  Hi, Chris

  Îţi alegi cu multă înţelepciune câteodată temele de discuţie, iar subiectul din seara asta simt că mă priveşte şi pe mine. Aşa că hai să stăm puţin de vorbă...

  Dacă aş putea schimba ceva la mine, ar fi faptul că mi-aş  alege cu mai multă înţelepciune drumul pe care am mers până acum ... Iar drumul acesta nu se referă nici la meseria mea, nici la prietenii mei ... ci se referă la iubirea pe care am ales să o dăruiesc unui om de care m-am îndrăgostit şi care m-a rănit atât de mult, încât a fost nevoie de suficient de mult timp să-mi revin.

Atât aş schimba. Doar că acest „atât” poartă în dimensiunea lui ... 12 ani din viaţă.

  „Ne mai putem schimba”? ne întrebi atât de simplu.

  Ne mai putem schimba? Te întreb şi eu ... deşi răspunsul îl cunoaştem şi eu, şi tu, şi ceilalţi.

  .........................................................................................................................................................

  Aşteptăm să se schimbe cei din jurul nostru? Nu. Nu aştept. A aştepta să se schimbe cei din jurul meu, ar fi ca şi cum aş cere soarelui să nu mai strălucească …

  Aşa că vă doresc o noapte neschimbată.

sus

Buna seara si bine v-am gasit,

Vreau sa va reamintesc ca ma bucur mult ca sunteti acolo si ca suntem din nou impreuna. Trebuie sa recunosc ca a fost destul de greu fara voi.
Care este parerea noastra despre noi insine ca si natie, cum ne vedem noi si cum ne vad altii ? ne intrebi tu Chris.
Ai pus niste intrebari dificile desigur, dar care imi starnesc interesul foarte tare.
Una este sa discutam despre noi ca persoane (facand o evaluare a propriului noastru caracter si personalitate) si alta este sa discutam despre noi ca natie, ca un tot. Cand spun « tot », gandul ma duce la unificare, si la a face lucruri impreuna, si din pacate nu pot spune despre noi romanii ca se gandim la noi insine ca la un « tot ».
Hai sa o luam cu « a fost odata ». Cartile de citire m-au fermecat cand eram mica mai ales pentru ca imi insipirau un anumit respect din felul cum vorbeau despre poporul din care faceam parte. Va amintiti desigur de « limba noastra e o comoara si e dulce », de ospitalitatea romaneasca. Eram inca mica si nu luasem contact cu lumea reala. Zambesc si acum la amintirea faptului ca eu credeam ca limba noastra este dulce in adevaratul sens al cuvantului. Stiam ca mierea e dulce, iar de cate ori imi aminteam acel vers, un gust de miere imi venea in gura. Am crescut insa si mi-a fost dat sa traiesc o anumita perioada in capitala unde toti oamenii din provincie veneau sa isi caute de munca, lucru care se intampla si astazi. Eu ca femeie am experimentat probabil altfel lumea « romaneasca ». Fluieraturile si cuvintele anumitor barbati pe strada, inghesuielile prin autobze si tramvaie si alte lucruri incomfortabile m-au facut sa inteleg ca limba noastra nu e atat de « dulce ».
Nu doresc sa caut motivele pentru care noi suntem asa si nu altfel, sau sa gasesc scuze.
Si nu doresc sa exagerez cu partile negative. In general, eu cred ca suntem o natie destul de sensibila si care reuseste sa se adapteze usor vremurilor grele, cred ca suntem un popor frumos cu traditii si cultura frumoasa. Insa, mai sunt si mere acre in cosul in care am crezut ca am cules numai dulci ca peste tot.
Tot din experienta pot sa spun ca sunt destul de multe alte popoare cum ar fi Cehia, Polonia, Bulgaria care au lucruri frumoase ca natie, dar care au si multe mere acre ca si noi. De ce spun asta ? Pentru ca i-am vazut comportandu-se pe strada, in institutii, in magazine. Si pentru ca nu ma pot abtine, nu stiu de ce e asa, poate pentru ca avem prea mult sange « cald » si ne manifestam mai mult, si de aici ni se trag diverse calificative.
Cum ne vad altii ? Sa stiti ca nu prea bine intr-adevar. M-am intalnit cu o romanca infara tarii noastre care mi-a zis asa : « Sa stii ca eu nu am nici un prieten roman, si locuiesc aici de doi ani ». O spunea parca cu mandrie. Dupa o lunga tacere o intreb : « Dar de ce ? » - « Cand ii aud vorbind in magazine, si ii aud peste tot, cand vad cum se comporta, cata mancare isi cumpara, pentru ca fura ». Eu, dupa alta pauza lunga-« Dar, i-ai vazut tu furand ? ». Ea (fara a raspunde specific) : « Daca ii aud vorbind romaneste si sunt in magazin cu ei, eu nu recunosc ca vorbesc romaneste, nu las sa se vada ca sunt romanca din cauza ca as putea fi acuzata si eu de ceea ce fac ei ».
Stop !Stop !Stop ! Care ei ? Nu e vorba de NOI aici ? Si sa nu mai spun despre faptul ca isi cumpara prea multa mancare (cred ca ea sugera ca isi cumpara prea multa mancare atunci cand sunt promotii foarte multe si lucrurile sunt mai ieftine), dar daca isi cumpara cat mai multa mancare, ce ? Unde e problema aici ?
Ah si ca sa termin povestea. Trebuie sa o revad pe sora mea de tara in fiecare zi. O intreb ce mai face si o salut din politete. Insa, multumesc frumos, nu doresc sa fiu prietena cu ea.
I-am vazut si eu pe romani cum se comporta, nu zic ca foarte frumos, dar sa nu uitam in fiecare tara vom avea acele mere acre. Prin faptul ca intoarcem spatele si ne facem ca nu vedem si nu auzim si nu stim, nu cred ca suntem mai buni decat ei.
Tot infara tarii noastre a trebuit sa explic de nenumarate ori, mai ales copiilor, diferenta dintre un Roman si un rrom, dintre un Romanian and a Roma who speaks Romani. Si asta imi era foarte greu sa le explic copiilor de rromi din Romania, Polonia si Cehia. Ei se certau cu mine ca sunt « la fel » ca si ei. « Ce inseamna la fel », zic eu, la care ei mi se adreseaza in romani (cred). Le-am spus frumos ca nu conteaza pentru mine din ce popor se trag ei, dar vreau sa se stie clar diferenta dintre popoare. De ce ? Pentru ca tu ne-ai intrebat Chris, cum ne vedem noi si altii pe noi ca si natie, iar romanii sunt o natie, rromii sunt o alta natie, polonezii sunt alta, francezii alta si asa mai departe. E adevarat ca locuind in aceeasi tara ne putem influenta, dar ceea ce e in sange nu se poate sterge asa usor.
Viata e grea si frustrarile sunt multe. Nu e de mirare ca un neamt, un englez sau un olandez e mai calm si mai politicos si isi permite sa aiba mana mai larga cand el a crescut intr-o tara care are de unde si intr-o cultura care l-a sprijinit tot timpul. Dar noi uitam ca noua ne-a fost greu si ne e greu. Pacat.
Oricum, capul sus, si depinde numai de noi cum suntem. O natiune se poate descrie prin trasaturile noastre separate, deci aveti grija de voi fiecare si noi toti vom fi bine !

Imi pare rau ca mesajul este atat de lung si pentru ca m-am grabit. In graba, se vor fi strecurat cateva greseli cu siguranta.
Sunt foarte trista ca nu va pot auzi deloc, din nou. Emisiunea dinainte s-a auzit insa ceva s-a intamplat cand Echipajul de noapte a inceput……
As vrea sa se rezolve aceasta problema.
Cu drag,
 

sus

Buna seara tuturor!
Pe acest subiect parerile pot fi impartite..Totusi nu cred ca trebuie sa generalizam si sa aruncam unii in altii cu noroi. Conflicte intre natiuni, generatii sau persoane au existat de cand e lumea si pamantul. Sa amintim doar de razboaie, revolutii sau batalii. Azi se poarta mai mult un razboi al intereselor intre tari surori ( vezi Franta si Romania)..Criza economica este doar o scuza neplauzibila de a aduce critici aspre tarii noastre sau mai bine zis locuitorilor sai. Nu este placut ceea ce se intampla si cred ca actuala stare de fapt a acestor conflicte este data si de relatiile tensionate dintre presedintii celor doua tari mentionate mai sus. Cred ca toti ne amintim ca in trecut au existat astfel de probleme intre tara noastra si Italia. E bine ca am semnat acordul privind Scutul anti-racheta, ca in zilele noastre nu se stie ce se poate intampla..
Inchei aici, cu speranta ca pe viitor sa auzim numai de bine!
 

Cu drag, Ramona

sus

Motto 1: "Optimismtul proclama ca traieste in cea mai buna lume posibila, iar pesimistul se teme ca acest lucru ar putea fi... adevarat..."- James Branch Cabell, autor american de literatura de fictiune si beletristica, sec. XIX-XX.

Motto 2: "Un pesimist vede dificultati in fiecare oportunitate, iar un optimist vede oportunitati in fiecare dificultate..."- Sir Leonard Spencer Winston-Churchill, de doua ori prim ministru al Marii Britanii, singurul prim ministru britanic laureat Nobel pentru literatura si prima persoana declarata "Cetatean de Onoare al Statelor Unite ale Americii" (1874-1965)

   Buna seara tuturor si bine ai revenit capitane,

   Cum spuneam si in subiectul mesajului meu, decat pesimist si sa ai dreptate, mai bine optimist si sa gresesti cateodata. Ce-ti veni sa alegi subiectul asta? E inca sezon estival cand fruntile se descretesc...
Eu nu cred ca o persoana poate fi catalogata optimista sau pesimista. Eu cred ca are din fiecare cate ceva. Totul este ca in prima parte a vietii sa incerci sa fi dominat de optimism. Mark Twain spunea ca nu este o imagine mai trista decat cea a unui pesimist tanar.
   Poate singurul lucru bun pentru un pesimist rezida in faptul ca nu este niciodata...dezamagit. Si tot el este acela care spune ca e galagie atunci cand oportunitatile bat la usa. Dar uneori si pesimistii sunt buni la ceva. Unul din acei autori necunoscuti atat de dragi mie, spunea ca oricum trebuie sa imprumuti bani de la pesimisti, pentru ca ei nu se asteapta ca-i vor primi inapoi...Nu-s prosti autorii astia necunoscuti. Pacat ca am un nume, altfel puteam deveni celebru...!?!
Ramanand la pesimism sa ne amintim o cugetare a lui Rene Descartes care spunea: "Un optimist ar putea zari o luminita chiar si acolo unde ea nu exista, dar de ce pesimistul alearga intotdeauna sa o stinga...?". Esecurile sunt frecvente, si desigur, nimeni nu se poate intoarce in timp pentru un nou inceput, dar pentru fiecare dintre noi, astazi poate fi un inceput pentru un nou... sfarsit. Aici este o vorba. Lungimea medie a unui creion este de 7 inch, iar a radierei de la capatul creionului de doar o jumatate de inch, deci optimismul inca n-a murit. De ce de atatea ori pesimistul exagereaza? Daca ti-ai rupt gatul, daca nu ai ce manca, daca ti-a luat foc casa, atunci intr-adevar ai o problema. Restul sunt inconveniente.
   Da, optimistul poate fi usor catalogat ca fiind un idealist, dar, oare ii poti spune acestuia dupa ce a avut o viata fericita ca a trait-o din ... greseala? Poate un pesimist convins ar putea-o spune.
   Era o vorba din popor care spunea ca saracia e frumoasa numai cand e "lucie". Tot in aceeasi idee, un pesimist este acela care din doua rele le alege pe ... amandoua... Si tot despre pesimist se spune ca e un optimist cu...experienta.
   Un optimist vede paharul pe jumatate plin, pesimistul nu numai ca-l vede pe jumatate gol, dar se mai si gandeste ce gust bun a avut jumatatea lipsa... Si, adaugand un pic de umor, si ca tot suntem ingineri, am putea spune ca optimistul vede paharul pe jumatate plin, pesimistul pe jumatate gol iar...inginerul ar spune ca paharul este de doua ori mai mare decat ar fi trebui sa fie.
Bill Clinton, al 42-lea presedinte amerincan, care are, cum mai spuneam candva, un IQ cat toti presedintii Bush si probabil viitorul presedinte republican la un loc, descrie pesimismul ca fiind o scuza de a nu avea curajul sa incerci si o garantie a propriei incapacitati...
   Dar atat optimistul cat si pesimistul contribuie la progresul societatii. Optimistul a inventat avionul. Pesimistul, parasuta. Iar optimistul poate trece rapid in extrema cealalta, daca e sa ne luam dupa Daniel Handler, un scriitor, scenarist si ....acordeonist (!!) american contemporan. E spune: "Daca un optimist ajuns pe malul Nilului isi vede bratul stang devorat de catre un crocodil, el ar putea spune cu o voce plina de speranta ' Ei, nu-i chiar asa de rau, nu mai am bratul stang, dar cel putin nu-mi va mai putea spune nimeni ca-s stangaci sau dreptaci', dar cei mai multi dintre noi ar exclama ceva ce ar suna..."Aaaaaaa! Bratul meuuu!! Bratul meuuuuu!!!".
   Ca de obicei, inchei intr-o nota destinsa, de data asta cu vorbele lui Robert Brault, un scriitor american "free-lance": "Optimistul este acela care-si imagineaza ca facand un pas inapoi, dupa ce ai facut un pas inainte, nu este un dezastru ci mai degraba este... 'cha-cha' ".

   Noapte buna prieteni,
 

sus

Am revenit. Chiar daca nu pot auzi nimic si nu stiu ce se intampla acolo, am scris ceva ce vreau sa impartasesc cu voi, cu tine Chris, cu cine o mai fi pe acolo :).

Cand ma trezesc dimineata mi-e mai usor sa nu surad.
Cand ma trezesc dimineata mi-e mai usor sa nu vorbesc.
Cand ma trezesc dimineata mi-e mai usor sa nu ma uit in ochii nimanui.

Insa odata am suras (din greseala).
Altadata am vorbit cuiva la prima ora (tot din greseala).
Si inca altadata chiar m-am uitat in ochii cuiva (iarasi din greseala).

Ceva s-a intamplat in mine - parca niste aripi au vrut sa creasca insa de fiecare data le taiam. Si dupa ce le taiam va puteti inchipui cata durere trebuia sa indur.

Si cand am suras din greseala am primit un suras inapoi. S-a simtit cald si mi s-a cuibarit in suflet. M-am hranit cu el pana la pranz.
Si cand am vorbit cuiva din greseala mi s-a vorbit inapoi. Ochii mi s-au luminat iar inima a inteles ca si celalalt doar atata astepta ca sa isi "dezlege" limba legata cu atza groasa. M-am hranit cu vorba pana dupa-amiaza.

Si cand m-am uitat in ochii cuiva din greseala nu am gasit nimic. Ochii erau nesiguri si adanciti intr-o lume trista, chiar pesimista mi s-a parut mie, a lor. Tot cautand privirea celuilalt- ochii s-au oprit asupra mea, si in loc de incertitudine o luminitza calda mi-a ridicat si ultima perdea de praf de pe ochi. M-am hranit cu asta pana seara dupa cina.

Si poate va intrebati..cu ce m-am mai hranit cand ziua "s-a oprit" si am ramas "singura"?
M-am hranit cu visele dupa ce am inchis usor ochii, si cu gandul la oamenii care exista acolo undeva si se gandesc la mine.
E greu sa te trezesti "numai"pentru asta dimineata. Dar uneori conteaza...pentru ca si ei (cei pentru care te trezesti tu) se trezesc pentru tine.

E greu sa fii optimist pentru tine insuti. Dar e mai usor sa fii optimist pentru tine prin altii.
Cat despre a fi pesimist e foarte simplu..asa cum spunea cineva odata: "Se poate si mai rau."

Numai bine,
Lady Drago (nima)

sus

Oare poate fi transferată noţiunea şi acţiunea de ajutorare de la individ la comunitate? Nu cred. De aproape jumătate de veac marile puteri economice şi militare vorbesc despre eradicarea foametei, a secetei etc. Rezultate?... Iată, astăzi Somalia este o fiică fără mâini şi fără picioare. Nimeni nu o primeşte "acasă".

 Bună seara.

   Voi încerca să abordez din alt unghi tema pusă în discuţie în această seară, pentru că lumea nu este plină numai de roze şi bunătăţi. Există şi oameni care consideră binele ca fiind ceva...rău... Nu ştiu unde să-i încadrez pe aceia care nu văd binele cu ochi...buni: sunt realişti, egoişti, răi sau poate doar cinici ??!! S-ar putea ca viaţa să le fi oferit prea multe dezamăgiri şi răutaţi şi toate acestea i-au făcut să nu mai creadă în bunătate şi ajutor. Unul dintre aceşti "pesimişti" a fost, fără îndoială, Emil Cioran. Părerea sa despre perceptele creştine privind binele pot fi şocante, dar au existat şi există şi alţi mari gânditori care au şocat lumea. Ar fi interesant de ştiut ce mari dezamăgiri l-au marcat pe Cioran pentru a avea atâta cinism... există vreun sâmbure de adevăr în ceea ce spune?? Iată cum vede el binele, bunătatea, dragostea:
   "În bunătatea faţă de ceilalţi, omul se apără de viitoarele lui suferinţe şi îşi asigură conştiinţa, gândind la o recompensă viitoare. O laşitate explicabilă, dar scuzabilă........ Numai ura întăreşte viaţa. Ura distructivă menţine viaţa constructivă. De mult ar fi dispărut evreii dacă n-ar fi avut darul divin al urii. Dumnezeu i-a asigurat poporului ales veşnicia prin ură. Nouă, creştinilor, ne-a dat o existenţă vremelnică prin blestemul iubirii. Pentru evrei a venit Iisus, nu pentru noi. Dumnezeul lor ne-a trimis pe Marele Corupător." (Emil Cioran)
    Mai am câteva "răutăţi" despre bine şi gata:
- "Când cere ajutor cel ce a căzut în apă, aleargă să-l ajuţi. Dar nu-l confunda cu cel care petrece, de plăcere, în baltă."(Nicolae Iorga)
   - "Cine nu se ajută singur nu merită să fie ajutat de alţii" (proverb olandez)
   - "Îngrijeşte-te de ai tăi şi apoi de alţii." (proverb latin)
Dacă credeţi că sunt un om rău, vă rog să-mi faceţi un bine şi să-mi spuneţi cinstit. Sunt dispusă să mă îndrept.

Cu bine şi cu drag

sus 

Buna seara tuturor!

  Un subiect interesant ai ales, Chris.
  Eu personal recunosc ca sunt fascinata de lectura, in general. Una din cartile pe care le citesc in prezent are titlul "Talantii Imparatiei" de Parintele Arsenie Boca, iar a doua (le citesc in paralel) "100 de cai spre fericire" (Un ghid pentru oameni ocupati) de Timothy J. Sharp, aceasta fiind o carte de psihologie practica. Inca din vremea liceului eram un "soricel" de biblioteca, pe atunci avand abonament atat la biblioteca scolii, cat si la cea judeteana. Din ambitie, mi-am propus sa nu treaca o singura zi fara sa citesc. Este adevarat ca in ziua de azi este mult mai comod sa apelezi la internet pentru a citi de la carti de povesti pana la lucrari de licenta in literatura romana.
  Totusi, este pacat ca UNII elevi sau studenti sunt mult prea ocupati cu "iesitul" prin cluburi, fumatul de ierburi mai mult sau mai putin interzise sau plimbatul prin mall, ca sa mai ajunga sa deschida o carte..

Cu bine,
Ramona

Va salut si sper sa va gasesc bine si linistiti.
Am sa scriu cateva ganduri pe scurt pentru ca nu pot ignora o asemenea tema- extrem de provocatoare. Mi-as fi dorit sa scriu altfel, dar fac ce pot.

Cartea...cartile frumos legate, cu coperti groase sau subtiri, cu iz de vechi ori cu iz de nou, m-au fascinat intotdeauna. Nu cred ca placerea de a tine o carte draga in mana cand la orive varsta si a o citi intr-un loc la fel de drag, se poate inlocui cu altceva...
Sunt foarte convinsa ca daca nu ar fi fost cartile nu as fi fost ce sunt azi...ca si fel de a gandi ma refer...De fapt, nici nu stiu daca as fi supravietuit fara carti...

Oare de cate ori nu mi-am impartit alocatia de la scoala (pe vremea aceea) intre a cumpara o carte si meditatiile la limba franceza ? Oare de cate ori nu mi-am zis: "Lasa ca pot astepta sa ajung acasa ca sa mananc, azi voi mai cumpara o carte". Pentru ca nu aveam o biblioteca acasa imi propusesem eu ca si copil sa imi fac o colectie de carti....clasicii prima data...poezie...proza....Eram foarte entuziasmata si imi amintesc cu placere. Da, am reusit sa adun o mica parte....si am fost mandra de asta. Desigur am uitat sa mentionez ceva. Le-am si citit.
Si astazi...daca intru intr-o librarie sau o biblioteca, ma simt de parca as fi in Rai.....cu siguranta ma va uita Dumnezeu acolo...

Cred cu tarie, ca a citi o carte nu ajuta numai la a invata sa citesti si sa scrii bine, rapid si corect, intr-un cuvant calitativ, ci face parte si din formarea unui om ca si persoana, personalitate si caracter. Nu cred ca ne putem deschide mintea numai prin experienta, nu cred ca ne putem hrani sufletul numai privind in jur..Cartile de literatura serioasa (sa dau exemplu dintre ai nostri: Camil Petrescu, Calistrat Hogas- mai putin familari voua, poate), cartile de stiinta, de istorie, de arheologie....transmit experienta unor oameni, experienta unor veacuri care merita sa fie aflata. Cel putin asta cred eu.

Astazi intra-adevar, cu cartile in versiune electronica si I-pad -urile de toate felurile, parfumul unei carti tiparite pare a se sterge si a se pierde ca o iubire veche si adolescentina.......De dragul cunoasterii, sa zicem ca as trece si peste faptul ca oamenii au inceput sa prefere tehnologia in locul unei hard copy, dar nici macar cartile in versiune electronica nu sunt citite- din pacate.
Cred ca cel mai important este sa realizam ca trebuie sa continuam sa citim, sau sa incepe sa citim daca nu am facut-o pana acum, pentru ca niciodata nu e prea tarziu.

Cine mai citeste ? Probabil mai sunt foarte multi dintre noi care mai citesc inca- pe tot felul de subiecte, dar nu ii vad pe cei mai tineri avand rabdare, stand linistiti intr-un loc si citind, savurand fiecare pagina...lumea s-a schimbat si asa cum ma plangeam eu odata, timpul trece prea repede pentru ca nu vrem sa incetinim si nu vrem sa mai acordam credit celor scrise. Daca stam sa ne gandim, pe piata sunt si foarte multe carti care nu ne spun nimic, stiu ca suna dur, dar sunt si prostii acolo in librarii ....Insa oare cum vom reusi sa distingem intre ce e bun, meditativ si inspirativ, bun pentru noi, daca nu avem experienta lecturii ? E ca si cum am dori sa primim salariu in fiecare luna, dar nu ne cautam de munca, nu muncim, ci stam acasa si asteptam sa vina de la sine.

Sa traiesti in realitate este foarte important. Dar la fel de important este sa pornesti cu o poveste....cu un cantec, cu o poezie, cu o carte de aventuri ca acelea ale lui Jules Verne, de exemplu...Cum ai putea sa iti creezi propria poveste si cum ai putea sa sti cat de diferita este daca nu mai cunosti si alte povesti? Crezi ca doar discutand cu oamenii vei afla toate astea ? Poate ca da, poate ca nu. Multi dintre noi nu vor putea sa iti spuna aceste povesti, pentru ca pot povesti mai bine in scris decat in vorbit....Dar, se pare ca tu (omul de azi) nu mai esti dispus sa ii citesti si cunosti gandurile....

Am scris mai mult decat am intentionat, dar pasiunea mea pentru carti imi dicteaza sa mai aman sarcinile care ma preseaza pentru inca cel putin 5 minute.

Astazi citesc carti de specialitate, dar as citi orice carte buna recomandata, care ma poate invata ceva...nu am renuntat la a citi literatura si poezie....pacat ca nu am mai mult timp sa citesc!
Si totusi! Tehnologia poate fi foarte folositoare uneori. Cand sunt foarte obosita si ajung acasa nu trebuie decat sa dau drumul la computer si pot asculta poeziile sau povestile preferate citite de catre altii....exista o mica placere si de acolo; nu se poate compara cu placerea de a tine o carte in mana si a o citi noi, insa uneori ne putem adapta.....

Va doresc o noapte cat mai placuta.
A voastra Indragostita de Suflete- D.

   Bună seara tuturor!
   Sunt sigur că nu voi putea răspunde aspectelor cuprinse în temă, dar ţin neapărat să-mi exprim nişte opinii.
Adeseori mi-am pus întrebarea: Oare cine ar trebui să se pronunţe şi să pună peceţi asupra unei perioade, unor evenimente sau personalităţi? Posibilele răspunsuri ar fi:istoricii contemporani cu acele vremuri, opinia publică, media, Academia Română. sau, de ce nu, timpul. De altfel, chinezii chiar au o vorbă în acest sens: Două secole distanţă faţă de un eveniment nu sunt suficiente pentru a scrie istoria adevărată. Ca urmare, cred că încercând să formulăm un răspuns cert asupra acestor aspecte, vom fi întotdeauna prizonierii propriilor opinii subiective sau preconcepute. Unde mai pui că adeseori confundăm valoarea cu notorietatea, minciuna cu virtutea, patriotismul cu logoreea, etc. Dar, dacă acceptăm butada conform căreia poporul nu se înşeală niciodată, poate ar fi bine să ne însuşim concluziile proiectului media al TVR din 2006, intitulat Mari Români, desfăşurat, cred că nu mă înşel, în 2006. Ei bine, în Top 10 al acestuia intră şi următorii conducători: Ştefan cel Mare (1/10), Carol I (2/10), Mihai Viteazul (4/10), Ion Antonescu (6/10) şi Al. I. Cuza (8/10).
   Aş încheia cu opinia unui mare istoric român, Constantin C. Giurescu. Acesta, conform unei recente confesiuni a fiului său, academicianul Dinu C. Giurescu, considera că un mare om de stat trebuie să aibă şi să exercite simultan şi la modul superlativ calităţi de patriot şi politician, de diplomat şi conducător militar. Iar în acest sens îi nominaliza, într-o ordine care s-ar putea să vă surprindă, pe Avram Iancu, Ştefan cel Mare, Ion (Ionel) I.C. Brătianu şi pe următorul loc cuplul A.I. Cuza, M. Kogălniceanu. Desigur că şi aceasta poate fi considerată o opinie subiectivă, dar faptul că introduce nişte criterii de evaluare, îi conferă un anume grad de credibilitate. Ca atare nu ne rămâne decât să ne aplecăm separat dar şi împreună asupra subiectului. Poate ne mai limpezim.
Vă doresc o noapte liniştită!

Motto 1: "Cel mai bun conducator este cel care are destula agerime sa aleaga persoana care sa faca ce vrea el si destula retinere in a o lasa in pace sa-si termine treaba..." - Theodore Roosevelt, al 26-lea presedinte american.

Motto 2: "Absurdum est ut alios regat, qui seipsum regere nescit" (Este absurd sa crezi ca un om poate sa-i conduce pe altii atata timp cat el nu se poate conduce pe sine insusi) - Proverb latin.

  Va salut cu respect pe toti,

   Nici nu se putea un subiect mai potrivit. Generalul Douglas MacArthur spunea ca un general este atat de bun sau atat de rau dupa cum trupele de sub comanda sa sunt. Cu alte cuvinte, un leader de tzara, judet, comitet sau comisie este dupa chipul si asemanarea majoritatzii celor care l-au ales. Asta in cazul unei democratzii reale si in cazul unui electorat constient si responsabil. In Romania, din pacate, nu prea am avut asa ceva. Inainte de orice, trebuie sa fi constient ca a vota nu este numai un drept, ci o obligatzie civica. Iar cand te duci la vot, intrebarea "eu cu cine votez?" nu ar trebui sa existe. Chiar daca cel pe care ai vrea sa-l votezi tu nu e pe liste, tot trebuie sa mergi la vot. Macar in ideea de a vota impotriva celor pe care nu-i consideri ca merita. Si inca ceva, in Romania "poporul" uita mereu ca un leader ales de el poate fi schimbat tot de el cat ai zice "peste" (se putea alege un cuvant monosilabic care sa se pronunte mai repede, "iad" de exemplu, nu "peste").
   Un leader adevarat poate fi numai acela care a invatat sa se supuna el insusi inainte de a fi in pozitia de a supune pe altii. Un lider este judecat dupa atitudinea pe care o adopta nu in momentele de confort ci in momentele de mari provocari si controverse. "Oricine poate tine carma cand marea este calma" spunea Publilius Syrus, un autor de maxime din sec.I inainte de Hristos. Un leader niciodata nu spune oamenilor cum trebuie lucrurile facute. El spune oamenilor lui doar ce trebuie facut si cu siguranta va fi surprins de ingeniozitatea lor.
   Un leader adevarat este acela caruia nu trebuie sa i se stie de frica, ci, dimpotriva, sa fie iubit. Un leader adevarat nu numai cauta drumul spre reusita, dar stie si daca aceasta este posibila...
   Dar, inainte de toate, un adevarat leader trebuie sa fie umil, modest si sa aiba masura propriei capacitati si a propriilor limite. Nu degeaba Isaac Newton (cel care a descoperit primul ca marul cade din copac, glumesc desigur) spunea: "Vad mai departe decat altii pentru ca stau pe umerii unor giganti...". Desigur, un leader nu poate gasi intodeauna formula succesului, dar o poate gasi intotdeauna pe cea a ... esecului, care este: Incearca sa-i multumesti pe toti!
   In ziua de azi un leader trebuie sa aiba mai multa influenta decat autoritate. Mai ales in paianjenisul enonomico-financiar de acum, unde exista mai multi "boss"-i decat leaderi. Stiti care este diferenta dintre un boss si un leader? Boss-ul spune "Go! (du-te!)" iar leaderul spune "Let's go! (hai sa megem!). Mare diferentza... Un leader spune "am fost invins" nu "oamenii mei au fost invinsi"....
   Totusi, un leader, oricat ar fi el de bun, trebuie sa se uite din cand in cand in urma sa se convinga de faptul ca cei pe care-i conduce ... il urmeaza...
   Personal, cea mai mare deceptzie pentru mine in istoria recenta a presedintilor romani, a fost Emil Constantinescu. Degeaba am purtat ani de zile aici o sapca pe care am comandat-o special si pe care scria..."Jos Iliescu!".
   Inchei cu cuvintele lui Dave Barry, un ziarist american, care, in cartea sa "Lucruri care mi-au luat 50 de ani din viata sa le invat" scria: "Cand apar problemele si lucrurile incep sa arate rau, apare intotdeauna cineva care gaseste solutia si vrea sa preia comanda. De cele mai multe ori, acea persoana este...nebuna".
Va imbratisez pe toti

*  *  *

    Ceausescu a incercat sa implementeze o doctrina care nu-i apartzinea dar o doctrina aplicata in multe alte tari, chiar daca a incercat sa-i dea o nuanta proprie. Tripleta Iliescu/Constantinescu/Basescu nu a avut nici o doctrina poate si pentru faptul ca in lumea de azi este aproape imposibil sa gasesti modele de doctrine, state, oranduiri etc... Dar, chiar in lipsa unei doctrine, puteau face ceva. Mai bun si mai repede.
   Iar in privinta regelui Mihai, acesta a avut si mai are inca, un singur lucru pe care nici un alt conducator roman postbelic nu l-a avut, si anume "BUNUL SIMT". Chiar daca nu este suficient, este un "ingredient" indispensabil al leaderului.
   Pentru Doina din Sibiu. Pestele acela congelat era de un singur fel, "Merluciu". Cred ca a fost o inventzie comunista. Pana la el si dupa aceea nu am mai auzit de el...
   Si sa nu uit. Sarutmana Mama Julica. Hi Patrick O'Mahonney!

*  *  *

   Bine v-am regasit!
   Tara noastra a avut parte si de conducatori sfinti, il dau ca exemplu pe Stefan cel Mare, care insa a avut si un renume de mare "crai"...
   Nu cred ca e nevoie sa mai spun ce renume si-a format regretatul (de unii) Nicolae Ceausescu. Cert e faptul ca am avut conducatorii pe care i-am meritat si pe care i-am ales de-a lungul timpului. In ceea ce ii priveste pe actualii nostri conducatori, cred ca nemultumirea generala a poporului spune totul. Nu stiu daca vom ajunge sa fim multumiti de viitorii conducatori ai acestei tari, dar cred si sper ca e asa cum se spune: "Speranta moare ultima".
 

Cu drag, Ramona.

sus

Buna seara, nu prea inteleg ce se vorbeste pe post, dar am increderea ca mesajul meu va fi CITIT cu succes. Gasesc strigator la cer ca un om sa nu poata sa citeasca fluent..nu mai zic de cifre de genul 40 % sau 38 %. Eu muncesc cu oameni cu deficiente si boli mentale aici in Anglia si toti stiu sa scrie si sa citeasca...Si ei ar fi avut o scuza...dar cei 40 la suta dintre elevi ce scuza ar putea avea?

sus

Desi pare trist ceea ce urmeaza sa spun, e perfect valabil si adevarat. Nu trebuie sa plangem atat de mult viitorul tarii noastre pentru ca avem de unde alege din generatiile trecute. Si referitor la valoarea umana a viitoarelor generatii, ele sunt doar imaginea a ceea ce promovam atat de mult azi: toti vor fi moni & iri wannabe si viitori consumatori de manele. Dar nu e o problema pentru ca generatiile astea ce vor urma vor fi niste consumatori perfecti, receptivi la toata publicitatea si la toata nonvaloarea ce li se ofera. Desi nu e dezirabil ceea ce spun, ne americanizam si nu preluam ce e bun de acolo. Dramatizand putin, cred ca cu generatiile urmatoare o sa fie preocupate mai mult de ecologie, firmele de specializare avand nevoie de angajati sau vor putea lucra in agricultura; ei o sa fie "salvatorii" agriculturii noastre.

sus

Salutare Chris, salutare tuturor!
Poate am şansa de a intra printre primii, deoarece am de făcut o precizare. Cred că nu putem limita discuţia doar la aspectul citirii, ci ar trebui să ne raportăm la o noţiune mai complexă. Este vorba de fapt despre analfabetismul funcţional. În modul cel mai simplu ar putea fi definit prin aceea că deşi ştii să citeşti, nu înţelegi ceea ce ai citit. Puţin mai explicit, înseamnă că dintr-un text poţi reţine, dar cu mare greutate doar o singură idee, idee însă căreia nu-i găseşti corespondent în viaţa reală, şi nici nu o poţi asocia cu alte noţiuni. Se pare, că deşi cauza acestui fenomen este cunoscută, prea puţini i-au găsit rezolvarea. În esenţă, cele mai recente studii relevă că abilităţile de a comunica, de a relaţiona, de a compara, etc., se dezvoltă mai eficient în perioada preşcolară, începând de pe la 2-3 ani, după aceasta procesul fiind mult mai dificil. Dacă doriţi detalii în acest sens, citiţi ceea ce au făcut şi fac finlandezii în această privinţă.

sus

Motto 1: "Educatia este ceea ce ramane dupa ce ai uitat ceea ce ai invatat la scoala"- Albert Einstein, fizician german, cel care a dezvoltat teoria relativitatii generale, parintele fizicii moderne, laureat Nobel 1921.

Motto 2: "Sunt putine avantaje pentru un presedinte al Statelor Unite. De unul din acestea am uzat chiar in prima zi dupa inaugurare. Am decretat ca notele mele de la liceu sa fie clasificate 'Top Secret' "- Ronald Reagan, al 40-lea presedinte american, "demolatorul" moral al zidului Berlinului.

Va salut cu respect pe toti,

In sfarsit un examen de bacalaureat "pe bune". Cel putin asa cred eu. Nu trebuie sa ne sperie numarul mare de "picati". Acest fapt reflecta realitatea. Acum 40-50 de ani, daca cineva pica bacalaureatul era un "rara avis". Si, cu siguranta, nu erau exigente mai mici. Nu erau nici camere video. Iar fituicile te ajutau sa iei o nota mai mare, nu sa treci examenul.

Am ales motto-ul cu Ronald Reagan tocmai pentru a accentua faptul ca nu neaparat notele te fac un student eminent. Einstein, cel de la "Motto 1", mai spunea: "Incearca mai degraba sa devii un om de valoare decat unul de succes." Si tot el mai spunea un lucru foarte adevarat si anume ca, cel mai mare pericol pentru omenire nu sunt oamenii rai ci oamenii buni care se incapataneaza sa...taca.

Sa nu credeti ca aici liceul este mai bun. As zice ca elevii americani chiar au noroc ca notiunea de "bacalaureat" aici nu exista, pentru ca situatia ar fi si mai tragica decat cea din Romania de acum. Sa nu uitam ca aici nu numai aeroporturile dar si toate liceele sunt dotate cu detectoare de metale obligatorii. Iar rezultatele se vad. Sa nu ne miram ca un comedian american, A. Whitney Brown, spunea ca bombele americane sunt mai destepte decat elevii liceelor americane. Cel putin ele gasesc Kuwait-ul pe harta lumii. Dar, peste tot, menirea educatiei este sa transforme oglinzile in ... ferestre. Iar cei care considera ca sistemul educational este scump, ar trebui sa se gandeasca la faptul ca ignorantza este si mai scumpa.

Victor Hugo spunea ca cei care deschid o scoala, inchid o inchisoare. Sunt putini cei care spun ca le-a placut scoala dar multi, cei mai multi, recunosc utilitatea ei. Woddy Allen, acel "guru" al umorului cinematografic fin considera ca a avut o educatie teribila pentru ca a frecventat o scoala unde profesorii erau "instabili din punct de vedere emotional" iar Dolly Parton (cine n-o stie!) uraste scoala. Chiar si acum, la batranete, cand vede un "school bus" devine depresiva si exclama: "Saracii copii....!"

Si, ca sa continuam pe un ton vesel, Erma Bombeck, o umorista americana, avea o vorba faina: "Sa nu te duci niciodata insarcinata la intalnirea de 5/10/20 de ani de la absolvirea liceului. Colegii vor crede ca acesta a fost singurul lucru pe care l-ai reusit de la intalnirea precedenta..." Realitatea e ca inceputul este intotdeauna cu frica si emotii iar sfarsitul este de regula trist. Important este ce faci intre timp... Toti ne-am straduit sa terminam liceul si sa urmam o forma de invatamant superioara, pe care la randul ei ne-am straduit sa o finalizam. Apoi de-abia am asteptat sa incepem munca. Apoi, de-abia am asteptat sa ne casatorim si sa avem copii. Apoi, de-abia am asteptat sa-i vedem odata crescuti si sa mearga la scoala. Nu de alta, dar sa ne putem intoarce la...munca.

Inchei cu o succinta descriere a vietii facuta de marele om de spirit, George Carlin (daca n-ati citit nimic de el, e pacat sa nu o faceti). Iat-o: "Cel mai nedrept lucru cand vorbesti despre viata este felul in care ea se termina. Inteleg, viata e grea. Dureaza o gramada de timp. Cu ce te alegi la sfarsitul ei? O moarte. Ce este moartea, o recompensa? Inchipuiti-va ciclul vietii invers. Sa mori prima data, sa pleci. Apoi sa traiesti intr-o casa de batrani. Esti dat afara cand esti prea tanar, primesti un ceas de aur (obicei aici la pensionare) si incepi munca. Muncesti 40 de ani pana devii destul de tanar ca sa te bucuri de pensie. Consumi droguri si alcool, o tii numai intr-o petrecere si te pregatesti de liceu. Apoi treci la scoala elementara, devii copil, te joci, nu ai nici o responsabilitate. Devii apoi un nou nascut, treci inapoi in pantecul mamei si petreci ultimele noua luni de viata...plutind. Si, cel mai important, sfarsesti totul printr-un... orgasm".

Geniala ipoteza, nu-i asa?!
 

Va imbratisez pe toti

sus

Buna seara tuturor,

Nu voi putea in intregime sa particip la discutiile din seara aceasta astfel ca mi-am facut din vreme tema pentru acasa ca un copil cuminte, apropo de scoala. Am auzit stirile din ultima vreme si chiar ma gandeam stupefiata: oare ce s-a intamplat cu "copii" astia ai nostri?!
Ei bine, cred ca ceea nu mai inteleg cei foarte tineri de astazi este ca "Educaţia nu este pregătirea pentru viaţă, educaţia este viaţa însăşi", asa cum spunea americanul John Dewey, filozof, psiholog si reformator al educatiei. Desigur ca educatia nu inseamna numai scoala; dar scoala are un rol covarsitor in viata unui om din moment ce acesta incepe sa mearga la gradinita la aproape 3 ani in tara noastra (unde si acolo este un fel de scoala) cand nici nu constientizeaza foarte bine ce se intampla cu el sau in jurul lui.
De altfel cred ca cei mai tineri de astazi au inteles gresit ceea ce Mark Twain incerca sa transmita prin: "Nu am lasat niciodata scoala sa imi afecteze educatia". Probabil (ne) absolventii scolilor de astazi isi spun: " De ce sa invat eu ce spune cutare?! Lasa ca nu e asa, lasa ca eu stiu mai bine, lasa ca ma descurc eu!?". Ceea ce ei nu realizeaza este ca scoala nu inseamna numai a memora, nu inseamna numai o carte si continutul unei carti ci inseamna profesori -fiecare cu skill-urile si experienta lui, inseamna colegi, eventual prieteni, inseamna a descoperi la ce esti bun, a te descoperi pe tine, a simti ca faci parte dintr-un grup, a comunica, a creste si a te dezvolta. Pe scurt, "scoala cea mai buna e aceea in care inveti inainte de toate sa inveti" asa cum spunea Nicolae Iorga.
Cine e vinovat intrebi tu? Sa ne gandim cum s-a ajuns aici este un proces dificil- nu cred ca vina zace numai in profesori, numai in elevi sau numai in parinti. Cred ca este "vina" lumii moderne de astazi, cred ca tinerii nu mai gasesc scoala de folos, da, am ajuns sa zic si asta. Pur si simplu ei nu mai vad la ce le-ar mai trebui, ma gandesc eu, e posibil sa gresesc. Din moment ce prea multe locuri de munca nu se arata, sau prea multe locuri de munca bune si serioase nu se intrezaresc, tinerii observa in jur ca sunt oameni care pleaca "inafara" si se intorc cu niste bani si sunt fericiti si isi continua viata. Ce le mai trebuie lor sa citeasca atatea carti ? Sa mai invete formule matematice? Nu au calculatoare care pot face astea ? Nu este internetul de unde pot copia/afla informatia intr-o secunda?! Vezi tu, toate meandrele lumii moderne au determinat o atitudine...oare de ce numai la noi?! Nu am cercetat totusi cum sta situatia in alte tari la momentul acesta..
In concluzie, "vina" probabil zace undeva intr-un focar care afecteaza toate aceste elemente: elevi, parinti, societate, economie....iar efectul este aceasta boala a dezinteresului fata de a invata si nu numai de a invata, ci de a se stradui pentru a atinge calificative bune.
Un punct bun de discutie ar fi acela la un nivel mai adanc din perspectiva fiecarui element: Care sunt criteriile de corectare a lucrarilor? Sunt standardele de vina? care este pregatirea profesorilor? De ce nu mai sunt elevii motivati sa invete si sa ia note bune? Dar sa "rumegam" la toate astea impreuna, da, un cuvant mai dur mi-a iesit din taste, cred ca l-a impus subiectul de fata... :).
Numai bine voua si seara placuta,

sus

NU mai invata copiii deoarece nu au cum. Sa ma explic: mai nou ei primesc o cantitate enorma de informatii din alte surse decat de la scoala. Nimeni nu ii educa sa le explice ca in sistemul asta de invatamant nimeni nu ii doreste pe toti. Nimeni nu le explica ca nu toti trebuie sa fie profesori, avocati sau medici. Parintii lor asta doresc si ii pedepsesc si ii invinovatesc daca nu reusesc sa aiba mereu 10 crezand ca le fac bine. NU cred ca e vreun parinte acum care sa ii spuna copilului ca trebuie sa devina sudor sau mecanic, desi sunt meserii care se platesc tot mai bine. Parintii dau vina pe sistem, dar e o vina colectiva. Copiii acestia cresc intr-un mediu in care smecheria si lipsa de bun simt si parvenirea sunt cai de a ajunge sus. Si atunci ma intreb eu: cum sa mai invete copii? cum sa mai isi dea interesul pentru scoala? Aud tot felul de pareri pe care le respect, dar parca sunt pareri "culese" dintr-o carte. Nimeni nu vrea sa vada realitatea inconjuratoare si isi arunca vina ba pe sistem, ba pe profesori, ba pe ministru. Acum sunt la moda plicurile si cadourile, nu competitia intre scolari care sa scoata ce e mai bun dintr-un elev. Nimeni nu incearca sa gaseasca ce e mai bun din tineri si e atat de trist. Bacalaureatul de anul asta e doar o pata pe tabloul societatii romanesti de azi. Si din pacate reflecta realitatea crunta.

sus

Daca vom continua sa cautam cu lupa vinovatii pentru starea de astazi a învatamântului, nu vom rezolva absolut nimic. Toti cei care abordeaza acest subiect pe diferitele canale media, nu fac altceva decât sa arunce vina în dreapta si stânga. Desigur, vinovatii se stiu, dar nimeni nu-i cheama la dezbatere pentru a le cere argumente si explicatii si nimeni nu mobilizeaza competentele acestei tari pentru a da solutii pertinente. Daca ar exista interes pentru adevarata reformare a învatamântului românesc si pentru adoptarea de metode eficiente de educatie, toti cei implicati în acest domeniu si în politica ar conlucra pentru a rezolva problema. Dupa umila-mi parere, înca nu s-au gasit metodele cele mai bune de adaptare a scolii românesti la realitatea vremii si la cerintele lumii de azi. Parintii buni vor avea grija sa-si educe copiii bine, dar întrebarea este: câti dintre parintii de astazi o fac asa cum trebuie??

sus

Motto 1: "Absenta diminueaza pasiunile mediocre si le amplifica pe cele mari, asa cum vantul stinge lumanarea dar intetzeste focul."- Francois La Rochefoucaud - Prince de Marcillac, autor francez de maxime si memorii, sec. XVII.

Motto 2: "Este inutil sa consideri pe cineva raspunzator de ceea ce declara atata timp cat acesta este indragostit, beat sau candideaza pentru o inalta functzie..." - Shirley McLaine, actritza americana de film, teatru, dansatoare, activista, scriitoare.

   Va salut pe toti,
 

   Ii multumesc "anonimului" pentru tema propusa. Chris il (o) numeste "prietenul anonim". In opinia mea, prietenie fara dragoste nu exista, iar dragoste in anonimitate nici atat. Deci, il invit pe ''prietenul anonim" sa-si aleaga un nume, real sau fictiv, pentru ca echipajul de noapte nu ar trebui sa accepte anonimi. By the way, la ultima intalnire din 18 iunie catzi anonimi au participat? Anonimule, "dezanonimeaza-te", mai ales ca scrii atat de frumos.
  Revenind la tema, care a mai fost "atacata" de cateva ori aici, cred ca dragostea este singura "competitzie" dintre doi oameni (observati ca nu am spus barbat si femeie), unde amandoi sunt castigatori. Dragostea este dorintza irezistibila de a fi dorit irezistibil... O prietenie poate sa "degenereze" in dragoste, dar dragostea in prietenie niciodata. Nu degeaba se spune ca prietenia este dragoste fara aripi... Dragostea nu tzine cont de legile fizicii. Poate putzin de cele ale chimiei. Pana si Albert Einstein spunea ca gravitatzia nu este responsabila ca oamenii se indragostesc.
  Este un paradox in legatura cu dragostea. Daca oamenii ar iubi pana la durere, in lume ar fi numai mai multa dragoste, nu mai multa durere.
  Dragostea nu tzine cont de varsta. Totusi dragostea imatura spune: te iubesc pentru ca am nevoie de tine. Dragostea matura, in schimb, spune: am nevoie de tine pentru ca te iubesc. Daca iubesti pe cineva, lasa-l sa plece. Daca se va intoarce, va fi al tau pentru totdeauna, daca nu se intoarce, nu a fost al tau niciodata...
  Cred ca una din cele mai bune definitzii ale dragostei este cea data de Judith Viorst, jurnalista, scriitoare si cercetator psihoanalist american contemporan. Ea zicea: "Infatuare este atunci cand crezi ca partenerul tau este sexy ca Robert Redford, destept ca Henry Kissinger, nobil ca John F. Kennedy, comic ca Woody Allen si atletic ca Jimmy Connors. Dragoste, in schimb, este atunci cand realizezi ca partenerul este sexy ca Woody Allen, destept ca Jimmy Connors, comic ca John F. Kennedy si atletic ca Henry Kissinger, si nu are nimic din Robert Redford, dar il (o) iubesc orice-ar fi". Sau, cu alte cuvinte, te iubesc nu pentru cine esti tu, ci pentru cine sunt eu atunci cand sunt cu tine....
  Sunt desigur si alte interpretari. Somerset Maugham, spunea ca dragostea nu este altceva decat o gluma murdara care ni se face pentru a asigura perpetuarea speciei. Si una dintre cele mai spirituale remarci i-a apartzinut lui Ingrid Bergman, celebra actritza suedeza pentru care sarutul nu este altceva decat o smecherie dragalasa pentru a stopa un discurs atunci cand devine superfluu...
Totusi, ce alta dovada de dragoste poate fi mai mare decat a te contrazice cu partenerul, tzinandu-te de mana.
 

Va imbratzisez pe toti,
Bogdan, Calif.

sus

Sunt de acord cu doamna, astazi totul e accelerat, si toata lumea incearca sa grabeasca evenimentele, inclusiv cand este vorba despre iubire; stau si ma gândesc ca traim într-o lume în care cruzimea, violenta, sunt la ordinea zilei, si totusi tânjim dupa iubire…un sentiment atât de profund, si totusi simplu, care vine dinauntru, care ne mistuie întreaga fiinta, si fara de care nu exista nimic… Desi este un sentiment care a inspirat multi oameni, punându-si amprenta pe diverse arte, cred ca multi nu înteleg ce este iubirea. Si asta pentru ca nu avem timp de înteles. Ne grabim sa legam relatii, care spre surprinderea noastra nu tin si asta pentru ca suntem dispusi sa primim iubire, si mai putin sa o daruim…vrem sa fim întelesi dar parca tot mai putin întelegem. Nu stiu de ce, dar în vremurile de azi, mi se pare ca multe relatii sunt fundamentate pe orice altceva decât iubire, sunt ambalate frumos intr-o forma fara fond, exterioara. Mi se pare ca acest sentiment este prea dezgolit de semnificatie…sau poate am eu alta conceptie despre iubire? Si spun asta pentru ca mi se pare ca nu prea exista respect intr-o relatie. Putem avea si o parere din partea ta?

Sa nu jurati iubire…

Sa nu jurati iubire
Niciodata.
Iubirea e un lucru sfânt,
Nu poate fi legata
De cuvinte
Precum un juramânt.
Pastrati-o simpla,
Curata, ca o floare….
Faceti-o doar
Un simplu legamânt.
Cu voi, cu ea,
Cu inima ce doare,
Cu tot ce are
Viata pe pamânt.
Curata va trai.
Curata, nu mai moare.
Sa nu jurati iubire
Niciodata,
Traiti iubirea.
Iubiti-va…si-atât. – Marin Bunget

sus

Bun găsit!

Dacă tot am ajuns să vorbim despre dragoste, acest sentiment universal şi...anonim (sic!), hai să-i..."disecăm măruntaiele" deşi formularea nu este foarte plastică... în fond, putem trata subiectul din ambele ipostaze: aceea de îndrăgostit şi aceea de om care nu iubeşte... O voi lua punctual, pentru că abia m-am întors de la muncă şi nu pot spune că..."dragostea pluteşte în aer" în acest moment. Deci, textul meu nu va fi prea romanţat.
1. Dacă e să ne referim la dragoste, ea dăinuieşte de când lumea şi pământul, în adevăratul sens al cuvântului sau, mai bine zis, încă de la apariţia primilor hominizi, indiferent că s-au numit Adam şi Eva sau altfel. Şi mai cred că, în toate timpurile dragostea s-a manifestat la fel. Dintotdeauna iubirea a însemnat şi înseamnă dăruire şi devotament, aşteptare şi lacrimi (cred că toţi cunoaştem povestea Penelopei şi a regelui Ulise)... Fiecare epocă a avut marii ei îndrăgostiţi care au fost puşi în lumină în funcţie de romantismul vremurilor. Despre epocile romantice discuţia ar fi nesfârşită, pentru că ele au fost determinate de o mulţime de factori: mentalitate, grad de dezvoltare, religie etc., dar dragostea a rămas aceeaşi; numai reflectarea ei în realitate a fost diferită, de la o epoca la alta. Şi, dă-mi voie să nu fiu de acord cu formularea: "dragostea era o "scuza" pentru a împarti viata cu cineva si a nu ramâne singuri"....dragostea nu poate fi "scuza" sau "pretext"...aceea nu e dragoste, în nici-un caz...
2. De ce iubim? - Pentru că sufletul o cere, inima o cere şi dacă n-am iubi, n-am fi decât niste umbre pe pământ...
3. De ce vrem să iubim? - ce altceva poţi face cu cineva de care te simţi atras şi care îţi lumineaza viaţa cu prezenţa sa?! - îl iubeşti, si gata...
4. De ce vrem sa fim iubiţi? - eeei...aici e discutabil...motivele sunt diverse: atunci când iubeşti apare nevoia de a împlini ceea ce simţi şi îţi doreşti ca sentimentele să fie reciproce...e firesc...e frumos...e greu. Dar şi cei care nu iubesc cu adevărat îşi doresc asta, de cele mai multe ori, fie din vanitate, fie din egoism sau, pur şi simplu, pentru că singurătatea este apăsătoare.
5. Şi, în sfârşit, ultimul răspuns, la ultima întrebare: "în fond şi la urma urmei, ce este dragostea?"
- Aş putea să găsesc un milion de definiţii ale dragostei, un milion de versuri şi de vorbe romantice, dar nu cred că dragostea poate fi definita şi comparată cu ceva. Ştiu ce e, ştiu cum e, dar nu pot exprima cu propriile-mi cuvinte...pur şi simplu, mă consider privilegiată că o am...

Cu drag (care vine tot de la dragoste),
Gabriela

sus

"...................................

Dragă-mi este dragostea
care face stea si stea
din pământurile noastre -
prin poienile albastre.
Sângele îsi stie visul.
Dragă-mi este dragostea
cu-năltimile si-abisul
si cu ce mai are-n ea.
Dragă-mi este dragostea -
locului nu pot s-o tin,
căci frumsetea ei dispare
în frumsetile-i ce vin.
Dragă-mi este dragostea,
dragă uneori furtuna
si-un păcat pe care-l arde
pe la miezul noptii luna".

Cu bine... (nu ma pot semna inca pana nu imi primesc "botezul" :)

sus