Hello! I'm Cpt. Chris Ivaneş

 

Şi de ce mi se spune căpitan? Fiindcă aşa am imaginat Echipajul de noapte – ca un zbor imaginar. Asta graţie pasiunii mele pentru avioane civile şi zbor. Într-adevar, toate jingle-urile şi efectele amintesc de motoare cu reacţie sau conversaţii între piloţi şi ATC (air traffic control). Cine sunt eu? Un individ care a prins de la părinţii lui pasiunea pentru radio – ascultam Europa Liberă de la 10 ani şi acolo am învăţat să citesc şi să respir la virgulă, „ca la radio”. Apoi, pe la sfârşitul anilor '70 am început şcoala germană din Cluj, unde am învăţat, pe lângă limba germană, rigoarea şi respectul pentru lucrul făcut ca lumea. De aceea dispreţuiesc fuşereala şi încropeala de mântuială. Mai târziu, dupa 1989, am plecat în Italia să fac facultatea de ştiinţe politice la Milano, apoi la Memphis, în USA, pentru studii de masterat şi doctorale în ştiinţe politice şi istoria monarhiei habsburgice. Astăzi fac, în ciuda multor oprelişti, ce imi place mai mult: radio, la care am colaborat de foarte tânăr (22 de ani). După întoarcerea din America şi înainte de a lucra la Radio Cluj (2005), am fost corespondent al Radio România Actualităţi la Berlin şi Budapesta. În afară de Echipajul de noapte, mai realizez la Radio Cluj Ideea Europeană, vinerea de la ora 19. Emisiunea se axează în special pe un gen jurnalistic mai rar abordat la noi, şi anume documentarul radio (de pildă documentarele realizate în Franţa, Germania, Serbia, Muntenegru, Macedonia, Albania, Bosnia, etc.).